Ucraina sărbătoreşte ziua drapelului naţional

Ucraina  sărbătoreşte ziua drapelului naţional

În loc să iasă să sărbătorească Ziua Drapelului Naţional al Ucrainei, civilii continuă să se ascundă pe unde pot. Cei care
mai pot. La 6 luni de la invazia rusească, groaza şi teama sunt sentimente normale în rândul civililor. Cu ocazia Zilei
Drapelului Naţional, Volodimir Zelenski a spus că steagul Ucrainei va fi arborat în toate teritoriile ocupate de ruşi,
inclusiv în Crimeea.

De ziua Drapelului Naţional, Volodimir Zelenski s-a întâlnit la Kiev cu preşedintele Poloniei, Andrzej Duda. În cadrul unei
conferinţe internaţionale privind Crimeea, Zelenski a spus că ucrainenii vor elibera inclusiv Crimeea.

Autorităţile ucrainene sunt în alertă continuă şi se aşteaptă la intensificarea bombardamentelor având în vedere că mâine
este Ziua Independenţei. Zelenski a avertizat invadatorii ruşi şi a spus că răspunsul Ucrianei va fi unul puternic.

Între timp, civilii care locuiesc în apropiere de locul unde se află centrala nucleară de la Zaporojie, trăiesc cu frică clipă de
clipă.

Deşi omenii se tem, autorităţile spun că i-au instruit pe civili.

În Harkov au fost construite staţii de autobuz unde civilii se pot ascunde de bombardamente.

Nu doar civilii au trăit clipe de groază în ultimele 6 luni. Militarii din batalionul Azov au povestit cum au fost bătuţi în
captivitate.

În timp ce invadatorii ruşi îşi consolidează prezenţa militară la graniţele din nordul Ucrainei, Zelenski a făcut din nou apel la
comunitatea internaţională pentru a adopta al 8-lea pachet de sancţiuni.

De asemenea, Zelenski a anunţat o nouă iniţiativă de consolidare a legăturilor cu ţările est-europene şi cele baltice.
Preşedintele Poloniei, Andrzej Duda se află astăzi în vizită la Kiev, la invitaţia preşedintelui Ucrainei.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt