Ucraina ar putea fi de acord să pună capăt luptelor şi să cedeze teritoriul deja cucerit de Rusia ca parte a unui plan de pace susţinut de Europa, susţine Daily Telegraph, citat de BBC, conform G4media.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski le-a spus liderilor europeni că ar trebui să respingă orice propunere din partea lui Donald Trump care ar face ca Ucraina să cedeze mai mult teritoriu, dar să permită Rusiei să păstreze o parte din teritoriul pe care l-a cucerit, scrie ziarul britanic.
Aceasta ar însemna îngheţarea liniei frontului şi predarea către Rusia a controlului de facto asupra teritoriilor pe care le ocupă în regiunile Doneţk, Lugansk, Zaporijia şi Herson, precum şi asupra Crimeei anexate.
Flexibilizarea poziţiei de negociere a avut loc înainte de discuţiile dintre Trump şi Vladimir Putin care vor avea loc vineri în Alaska, susţine publicaţia.
„Planul [de soluţionare a păcii] nu poate viza decât poziţiile actuale ocupate de militari”, a declarat o sursă politică occidentală pentru Daily Telegraph.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a susţinut marţi că întâlnirea prevăzută între Vladimir Putin şi Donald Trump vineri în Alaska este o ”victorie personală” a liderului de la Kremlin, şi subliniază că Kievul exclude orice a forţelor ucrainene din estul Ucrainei în cadrul unui posibil acord de pace.
”El (Vladimir Putin) va avea o întâlnire pe teritoriul american, ceea ce este, cred eu, pentru el, o victorie personală”, declară Volodimir Zelenski.
Prin această întâlnire, Vladimir Putin iese din ”izolarea” în care se afla şi întârzie impunerea unor eventuale noi sancţiuni americane Rusiei.
Liderul ucrainean îndepărtează orice retragere a trupelor sale din estul Ucrainei în cadrul unui acord cu Moscova mediat de americani.
”Nu ne vom retrage din Donbas (din care fac parte regiunile ucrainene Doneţk şi Lugansk)”, declară Volodimir Zelenski.
El avertizează că, dacă acest teritoriu cade sub controlul Moscovei, va fi folosit apoi de către Kremlin ca o trambulină în vederea unei ”viitoare ofensive” în Ucraina.