Ucraina a fost de acord să nu oprească gazele ruseşti spre centrala rusă Cuciurgani din Transnistria, care asigură energia electrică Moldovei
Republica Moldova şi Ucraina au ajuns la un acord informal pentru a menţine fluxul de gaze naturale către regiunea separatistă moldoveană Transnistria şi după ce acordul de tranzit cu Gazprom va expiră la sfârşitul anului, a relatat joi Bloomberg News.
Potrivit acordului preliminar, o nouă rută prin Turcia este o opţiune viabilă pentru a ajunge gazul rusesc în Transnistria, potrivit ministrul moldovean al Energiei, Victor Parlicov.
Ucraina nu intenţionează să prelungească un acord de transport al gazelor ruseşti către Europa prin Ucraina, care expiră la sfârşitul anului 2024, ceea ce înseamnă că livrările către Transnistria ar putea înceta şi ele.
Nu este clar cine va suporta costul menţinerii fluxului de gaze şi dacă Gazprom va plăti taxe de tranzit sau dacă va refuza şi va înceta să mai aprovizioneze Transnistria atunci când acordul se va încheia, a declarat Parlicov pentru Bloomberg.