Ofensiva ruşilor continuă în estul Ucrainei. Ruşii au atacat mai mult zone rezidenţiale din două oraşe din regiunea
Lugansk. În urma atacului, 130 de soldaţi ruşi ar fi fost răniţi. Atacurile continuă şi în Mariupol, oraşul care rezistă chiar şi
după 56 de zile de la invazia ruşilor. Vestea bună a acestei dimineţi este că Rusia si Ucraina au ajuns la un acord în privinţa evacuării civiliilor din Mariupol. ONU a cerut incetarea atacurilor cu ocazia Paştelui ortodox.
Două noi oraşe, Novodrujesk şi Gorny din regiunea Lugansk au fost atacate de ruşi, care au bombardat şi o conductă
importantă de gaze din regiune.
Militarii ucrainei care păzesc uzina Azovstal din Mariupol au primit un nou ultimatum. Au refuzat însă, să se predea, chiar
dacă asta înseamnă că au orele numărate
De teamă că vor fi atacaţi, bătrânii dintr-un azil din Doneţk au fost evacuat de urgenţă. Unii dintre ei, care nu pot merge
pe propriile picioare, au fost căraţi pe braţe.
Zilele negre nu s-au sfârşit în Bucha. Rudele celor ucişi în masacrul comis de ruşi îi conduc acum pe ultimul drum pe
cei dragi care… au plecat de lângă ei mult prea devreme.
Alţii nu au reuşit nici măcar să identifice trupurile rudelor. Căutările continuă iar camioanele nu contenesc să sosească
la morga oraşului, care nu mai poate adăposti un număr atat de mare de morţi. Imaginile sfasietoate fac înconjurul lumii.
Imagini sfâşietoare au fost surprinse şi la un cimitir din Irpin. Zeci de morminte, unele lângă altele, reunesc acum victimele
măcelului din oraş.
Pentru a încerca evitarea de sânge în zilele următoare, Secretarul general al ONU a cerut celor două părţi împlicate
în război să oprească luptele timp de patru zile. O pauză umanitară, cu ocazia Paştelui ortodox.
Încetarea luptelor timp de patru zile în Ucraina ar ajuta la evcauarea civililor din orasele unde se aşteaptă noi confruntări. ONU estimează că 12 milioane de oamenii sunt în această situaţie.
În timp ce atacurile continuă iar numărul civililor ucişi creşte, Volodimir Zelenski cere în continuare armament comunităţii
internaţionale.
Deşi Volodimir Zelenski susţine că ţara a primit doar piese de schimb şi nu avioane de luptă, Pentagonul susţine că a trimis
Ucrainei avioane de luptă şi piese de schimb pentru avioanele avariate. Purtătorul de cuvânt al pentagonului a refuzat însă să precizeze numărul de avioane trimise şi ţările care au livrat acest tip de ajutor.
De asemenea, SUA ar urma să trimită un nou pachet de ajutor militar Ucrainei în valoare de 800 de milioane de dolari
După trei zile în care coridoarele umanitare au fost închise, vicepremierul Ucrainei a anunţat că s-a ajuns la un acord cu
ruşii pentru redeschiderea lor.
Până acum, jumătate de milion de ucraineni ar fi fost deportaţi în nordul Rusiei şi în insula Sahalin, scrie presa internationala. În cea mai recentă declaraţie, ministrul rus de externe a spus că s-a început o nouă fază a campaniei
militare, centrată pe eliberarea completă a zonelor Doneţk şi Lugansk.