Preşedintele american, Donald Trump, transmite că va lansa un ”anunţ foarte, foarte mare”, înaintea turneului în Orientul Mijlociu, în Arabia Saudită, Qatar şi Emiratele Arabe Unite.
Turneul este prevăzut săptămâna viitoare, în perioada 13-16 mai, a doua sa deplasare în străinătate. Trump a refuzat însă să ofere vreun indiciu despre natura acestui anunţ.
”Vom avea un anunţ foarte, foarte mare de făcut. Nu am să vă spun despre ce este vorba. Şi este foarte pozitiv”, a declarat preşedintele american la Casa Albă, arată news.ro.
Acest anunţ urmează să fie făcut ”joi sau vineri ori luni înainte de plecarea noastră”, a adăugat Donald Trump.
”Va fi unul dintre cele mai importante anunţuri făcute de ani de zile într-un anumir subiect, un subiect foarte important”, a declarat la fel de enigmatic miliardarul republican.
”Nu spun că este vorba neapărat depre comerţ”, a declarat un pic mai târziu Donald Trump, care a lansat un război vamal mondial.
Acest turneu în Orientul Mijlociu urma să fie prima deplasare în străinătate a preşedintelui american de la revenirea sa la putere, în ianuarie. El a făcut însă un drum dus-întors fulger la Roma, la funeraliile Papei Francisc.