Trump şi Netanyahu, întâlnire strategică la Mar-a-Lago: Gaza, Iranul şi Siria, pe agenda discuţiilor

Trump şi Netanyahu, întâlnire strategică la Mar-a-Lago: Gaza, Iranul şi Siria, pe agenda discuţiilor

Preşedintele SUA anunţă „progrese rapide” după primele minute ale întâlnirii

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, îl găzduieşte pe premierul israelian Benjamin Netanyahu la staţiunea sa Mar-a-Lago din Florida, într-o întâlnire considerată esenţială pentru evoluţiile din Orientul Mijlociu. Reconstrucţia Fâşiei Gaza se numără printre cele „cinci subiecte majore” aflate pe agenda discuţiilor dintre cei doi lideri.

Întâlnirea a început luni, puţin înainte de ora locală 14:00. Înainte ca presa să fie invitată să părăsească sala, Trump a declarat că discuţiile au înregistrat deja progrese semnificative.

„Am făcut deja multe progrese. Am avut o întâlnire de aproximativ cinci minute şi am rezolvat deja trei dintre dificultăţi”, a spus preşedintele american, citat de CNN.

Reconstrucţia Gazei, prioritate pe agenda bilaterală

Donald Trump a confirmat că situaţia din Gaza va fi un punct central al discuţiilor, menţionând că procesul de reconstrucţie va începe „destul de curând”. Cel mai important subiect rămâne evaluarea progreselor înregistrate în acordul de încetare a focului, în condiţiile în care există diferenţe de poziţie între guvernele de la Washington şi Ierusalim.

Netanyahu: „Trump este norocul întregii lumi”

Aflat la Mar-a-Lago, premierul israelian a lăudat relaţia strânsă cu liderul american, pe care l-a descris drept „norocul întregii lumi”.

„Niciodată nu am avut un prieten ca preşedintele Trump la Casa Albă. Nici măcar pe aproape. Israelul este foarte norocos să îl aibă pe preşedintele Trump la conducerea Statelor Unite şi, aş spune, la conducerea lumii libere”, a declarat Netanyahu.

Aceasta este a şasea întâlnire dintre cei doi lideri de la revenirea lui Donald Trump la putere, în urmă cu 11 luni.

Iranul, Siria şi Hezbollah, printre temele sensibile discutate

Potrivit BBC, pe agenda întâlnirii se află şi viitorul relaţiilor cu noul guvern sirian, reînarmarea Iranului, precum şi rolul Hezbollah în Liban. Discuţiile au loc într-un context regional tensionat, în care Statele Unite şi Israelul încearcă să îşi coordoneze poziţiile strategice.

Delegaţia americană include mai mulţi membri de rang înalt ai administraţiei Trump, printre care şefa de cabinet a Casei Albe, Susie Wiles, secretarul de stat Marco Rubio, secretarul apărării Pete Hegseth, ginerele preşedintelui, Jared Kushner, adjunctul şefului de cabinet Dan Scavino şi trimisul special Steve Witkoff.

Afla mai multe despretrumpnetanyahugazairansiria
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt