Trump lansează un nou atac la adresa NATO: „Noi vom fi acolo pentru Alianţă, chiar dacă ea nu va fi acolo pentru noi”

Trump lansează un nou atac la adresa NATO: „Noi vom fi acolo pentru Alianţă, chiar dacă ea nu va fi acolo pentru noi”

Preşedintele american Donald Trump a exprimat miercuri îndoiala că NATO ar interveni în sprijinul Statelor Unite în cazul unei agresiuni militare împotriva acestora, într-un mesaj dur publicat pe reţeaua sa de socializare Truth Social, relatează AFP. Declaraţiile vin pe fondul criticilor formulate de mai mulţi aliaţi europeni faţă de intenţia sa reafirmată de a anexa Groenlanda.

„Noi vom fi mereu acolo pentru NATO, chiar dacă ei nu vor fi acolo pentru noi”, a susţinut Trump, care revendică deschis Groenlanda, teritoriu autonom al Danemarcei, stat membru al Alianţei Nord-Atlantice. Anterior, premierul danez Mette Frederiksen a avertizat că o eventuală invazie americană în Groenlanda ar echivala cu sfârşitul NATO.

În acelaşi mesaj, liderul de la Casa Albă a reluat criticile la adresa cheltuielilor militare ale aliaţilor, susţinând că multe state membre nu alocau suficiente fonduri pentru apărare până când el a impus creşterea acestora. „Statele Unite plăteau prosteşte pentru ei! Dar eu, cu tot respectul, i-am făcut să meargă până la 5% din PIB (…) şi EI PLĂTESC, imediat”, a scris Trump, adăugând totuşi că statele NATO sunt „toate prietenele” lui.

Sub presiunea Washingtonului, majoritatea statelor europene membre ale NATO, cu excepţia Spaniei, au acceptat la ultimul summit al Alianţei să îşi crească treptat cheltuielile de apărare până la 5% din PIB până în 2035. Din acest procent, 3,5% ar urma să fie alocat strict apărării, iar 1,5% investiţiilor conexe, precum infrastructura şi securitatea cibernetică.

Trump a reiterat şi afirmaţii mai vechi potrivit cărora el ar fi „singur” responsabil pentru oprirea a opt războaie, fără a le nominaliza, exprimându-şi totodată frustrarea că nu a primit Premiul Nobel pentru Pace. „Amintiţi-vă că eu singur AM OPRIT 8 RĂZBOAIE, iar Norvegia, un membru al NATO, a decis în mod prostesc să nu-mi dea Premiul Nobel pentru Pace”, a scris preşedintele american.

În încheiere, Trump a susţinut că „singura ţară pe care China şi Rusia o respectă sunt Statele Unite reconstruite de DJT”, folosind iniţialele numelui său.

Afla mai multe despretrumpnato
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt