Preşedintele american Donald Trump lansează cel mai agresiv atac de până acum la adresa Europei, descriind continentul drept „un grup de naţiuni în declin”, conduse de lideri „slabi” şi „obsedaţi de corectitudine politică”. Într-un interviu amplu pentru POLITICO, Trump confirmă direcţiile radicale din noua Strategie de Securitate Naţională a Casei Albe, în care aliaţii tradiţionali ai SUA sunt criticaţi pentru eşecul în gestionarea migraţiei şi încheierea războiului din Ucraina.
Trump anunţă deschis că va sprijini candidaţi politici europeni care îi împărtăşesc viziunea - chiar dacă asta înseamnă să tensioneze relaţiile cu democraţiile occidentale. „I-aş susţine. L-am susţinut pe Viktor Orbán”, a declarat preşedintele SUA, afirmând că admiră politicile de control al frontierelor ale liderului maghiar.
Criticând administraţiile europene, Trump a afirmat că Parisul şi Londra sunt „copleşite” de imigraţia din Orientul Mijlociu şi Africa şi a susţinut că fără schimbări „unele state europene nu vor mai fi ţări viabile”. Primarul Londrei, Sadiq Khan, a fost numit de Trump „un dezastru”, alegerea acestuia fiind pusă pe seama imigraţiei.
Declaraţiile vin într-un moment critic în războiul din Ucraina, iar Trump nu a oferit nicio garanţie că va continua sprijinul pentru Kiev. Mai mult, afirmă că „Rusia este într-o poziţie mai puternică”, iar Europa „vorbeşte mult, dar nu produce nimic”.
Preşedintele Consiliului European, António Costa, a condamnat public strategia SUA, amintind că „aliaţii nu se amestecă în alegerile interne ale altor aliaţi”.
În replică, Trump a ignorat criticile şi a continuat atacurile: „Europa este în mare pericol. Ar putea deveni un loc cu totul diferit”, a spus el, insistând că scopul său rămâne „Make America Great Again”, iar restul politicilor externe sunt evaluate prin acest filtru.
Interviul marchează un nou episod în deteriorarea relaţiilor transatlantice, sugerând o posibilă ruptură între Washington şi principalele capitale europene într-un moment de instabilitate globală majoră.






