Preşedintele american Donald Trump l-a primit joi, la Casa Albă, pe omologul său turc, Recep Tayyip Erdogan, într-o vizită menită să reseteze relaţiile dintre cele două ţări, după ani de tensiuni. În centrul discuţiilor s-au aflat dosare-cheie precum comerţul cu arme, sancţiunile impuse Turciei şi poziţia Ankarei faţă de Rusia.
Donald Trump s-a arătat deschis să ridice sancţiunile impuse Turciei în 2020, din cauza achiziţiei de sisteme antiaeriene ruseşti S-400, şi a sugerat că Ankara ar putea, din nou, să cumpere avioane de luptă americane F-35. Totuşi, liderul american a pus o condiţie clară: oprirea achiziţiilor de petrol rusesc.
„Aş vrea să înceteze să mai cumpere petrol din Rusia, atâta timp cât Rusia continuă acest atac violent împotriva Ucrainei”, a declarat Trump, făcând referire directă la Erdogan.
Turcia, alături de Ungaria şi Slovacia, este în prezent unul dintre cei mai mari cumpărători europeni de petrol rusesc, într-un moment în care Washingtonul încearcă să reducă drastic sursele de finanţare ale Kremlinului.
F-35, F-16 şi speranţa unui nou început
Întâlnirea de la Washington a fost prima vizită a lui Erdogan la Casa Albă din ultimii şase ani. Preşedintele Trump l-a întâmpinat călduros, numindu-l pe liderul turc „un om foarte tare” şi subliniind că cei doi au rămas prieteni chiar şi în perioada administraţiei Biden.
Potrivit presei turce şi americane, Ankara speră să profite de relaţia personală dintre cei doi lideri pentru a relansa cooperarea în domeniul apărării. Turcia a fost exclusă din programul F-35 după achiziţia S-400 din Rusia, dar a rămas interesată de reluarea contractului şi a cerut, separat, şi 40 de avioane F-16 modernizate.
„Cred că va reuşi să cumpere lucrurile pe care doreşte să le cumpere”, a spus Trump despre cererile Ankarei.
Energia, Siria şi Gaza - dosare sensibile în discuţie
Deşi vizita a fost descrisă ca fiind una „tranzacţională”, relaţiile dintre SUA şi Turcia rămân tensionate pe mai multe planuri. Cele două ţări au ajuns la o înţelegere privind susţinerea regimului sirian în detrimentul miliţiilor kurde – un punct sensibil în trecut –, dar se află în dezacord major pe tema conflictului din Gaza. Ankara acuză Israelul de „genocid”, în timp ce SUA rămâne unul dintre cei mai fermi susţinători ai Tel Avivului.
Pe agendă s-au mai aflat şi dosarele legate de comerţ, Marea Neagră, şi securitatea în estul Mediteranei – regiuni în care Turcia îşi doreşte o poziţie regională dominantă.
Erdogan promite redeschiderea seminarului ortodox închis din 1971
Într-un gest cu tentă simbolică, Recep Tayyip Erdogan a anunţat că este „gata să facă tot ce este necesar” pentru redeschiderea seminarului teologic ortodox din insula Heybeliada, închis de autorităţile turce în 1971. Redeschiderea instituţiei este o solicitare veche a Uniunii Europene şi a Greciei.
Liderul de la Ankara a declarat că va discuta acest subiect cu Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, aflat şi el recent într-o vizită în SUA, unde s-a întâlnit cu Donald Trump.