Trump avertizează: NATO va avea un „viitor foarte rău” dacă aliaţii nu ajută SUA în Iran

Trump avertizează: NATO va avea un „viitor foarte rău” dacă aliaţii nu ajută SUA în Iran

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat într-un interviu pentru Financial Times că ar putea amâna summitul planificat la sfârşitul lunii cu liderul chinez Xi Jinping, dacă nu există progrese în eforturile de deblocare a Strâmtorii Ormuz, una dintre cele mai importante rute maritime pentru transportul petrolului la nivel mondial.

Trump a făcut presiuni asupra aliaţilor şi asupra Chinei pentru a contribui la redeschiderea acestei căi navigabile, care a fost practic blocată după izbucnirea conflictului dintre Iran, pe de o parte, şi Statele Unite şi Israel, pe de altă parte. Aproximativ o cincime din petrolul mondial tranzitează această strâmtoare.

Preşedintele american a spus că statele care depind de petrolul din Golf ar trebui să participe la securizarea zonei. El a menţionat în special China, Franţa, Japonia, Coreea de Sud şi Regatul Unit, cărora le-a cerut să se alăture unui efort comun pentru menţinerea deschisă a strâmtorii.

„Am vrea să ştim înainte de summit dacă vor ajuta. Dacă nu va exista un răspuns sau va fi unul negativ, ar putea fi foarte rău pentru viitorul NATO”, a declarat Trump, sugerând că şi vizita sa oficială la Beijing ar putea fi amânată.

Liderul american a mai afirmat că aliaţii ar putea contribui cu nave specializate în neutralizarea minelor navale sau cu alte resurse militare pentru a contracara acţiunile Iranului în Golf.

Declaraţiile vin în contextul în care tensiunile din regiune au provocat o creştere puternică a preţurilor petrolului, care au depăşit 100 de dolari pe baril după izbucnirea conflictului. În acelaşi timp, Trump a avertizat că SUA sunt pregătite să lanseze noi lovituri asupra unor obiective iraniene, inclusiv asupra insulei Kharg, un important centru de export de petrol al Iranului.

Afla mai multe desprenatodonald trumpiran
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt