Tribunalul Sibiu a respins joi cererea Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Braşov de instituire a sechestrului asigurător asupra bunurilor familiei fostului preşedinte Klaus Iohannis, potrivit unui comunicat transmis Agerpres.
Statul român, prin DGRFP Braşov, solicitase instanţei obligarea lui Klaus Iohannis la plata despăgubirilor pentru lipsa de folosinţă a cotei de 1/2 dintr-un imobil situat în centrul municipiului Sibiu, măsură cerută ca parte a demersurilor ANAF de recunoaştere a dreptului de proprietate al Statului şi recuperare a sumelor datorate.
Reprezentanţii Fiscului au precizat că, în lipsa unei plăţi voluntare, s-a cerut şi instituirea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor familiei Iohannis pentru garantarea recuperării sumelor. ANAF a adăugat că va continua să acţioneze rapid pentru apărarea intereselor Statului Român, chiar dacă instanţa a respins solicitarea de sechestru.
Decizia Tribunalului Sibiu reprezintă, deocamdată, un pas în procedurile legale aflate în curs între stat şi familia fostului preşedinte privind acest imobil din centrul Sibiului.






