Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii a lansat în consultare publică variantele revizuite ale schemelor de ajutor de stat e-DRIVE şi e-Mobility RO. Programele sunt finanţate prin Fondul de Modernizare şi vizează investiţii în transportul electric şi infrastructura de încărcare.
Cele două scheme fac parte din Programul-cheie 9 – Eficienţă energetică în transporturi şi se adresează atât beneficiarilor publici, cât şi celor privaţi din domeniu. Obiectivul principal este reducerea emisiilor de dioxid de carbon, modernizarea infrastructurii şi integrarea tehnologiilor verzi în sectorul transporturilor.
Schema e-DRIVE este dedicată achiziţiei de vehicule cu emisii zero pentru transportul rutier de pasageri. Programul vizează operatorii care desfăşoară activităţi de transport regulat sau ocazional şi care implementează proiecte pe teritoriul României, relatează News.ro.
Bugetul total alocat pentru e-DRIVE este de 100 de milioane de euro, iar valoarea maximă a ajutorului de stat solicitat de un beneficiar poate ajunge la 4 milioane de euro. Cheltuielile neeligibile vor fi suportate integral de către beneficiar.
În paralel, schema e-Mobility RO urmăreşte dezvoltarea unei reţele de staţii de încărcare rapidă şi ultra-rapidă pentru vehicule electrice pe autostrăzi, drumuri expres şi drumuri naţionale administrate de CNAIR.
Programul beneficiază de un buget total de 299 de milioane de euro şi introduce, în acest an, noi categorii de cheltuieli eligibile. Printre acestea se numără investiţiile în producerea energiei din surse regenerabile şi în sisteme de stocare integrate cu infrastructura de încărcare.
Numărul maxim estimat de beneficiari pentru e-Mobility RO este de 25, iar valoarea maximă solicitată de un beneficiar nu poate depăşi 30 de milioane de euro. Ministerul Transporturilor a anunţat că observaţiile şi propunerile privind cele două scheme pot fi transmise până la data de 2 iunie 2026.







