Traficul pe ultimul tronson al DEx12 Craiova – Piteşti va fi deschis joi

Traficul pe ultimul tronson al DEx12 Craiova – Piteşti va fi deschis joi

Traficul pe ultimul tronson rămas în lucru al drumului expres DEx12 Craiova – Piteşti va fi deschis joi, cel mai probabil, anunţă Asociaţia Pro Infrastructură.

"Din informaţiile noastre venite pe mai multe surse, joi, 31 iulie, se inaugurează şi ultimii 12 kilometri dintre Albota şi nodul cu Autostrada A1 în zona Oarja/Catanele, ultima bucăţică din tronsonul 4 al Drumului Expres DEx12 Craiova-Piteşti. Atenţie: deschiderea se poate amâna spre seară sau chiar vineri. Nu ştim dacă e din cauza concediilor sau oficialii nu găsesc panglica şi foarfeca. Comisia de recepţie a fost luni pe lot şi, de obicei, se ştie imediat data inaugurării. Mulţi cetăţeni ne întreabă de zile întregi când se dă drumul la trafic, pe bună dreptate. Haideţi domnilor, cu puţin efort am fi circulat deja de săptămâna trecută!", se precizează pe pagine de Facebook a Asociaţiei.

Odată cu deschiderea acestui segment, şoferii vor putea parcurge aproape 470 km pe autostradă şi drum expres, de la Craiova până la capătul de nord al Autostrăzii A4 la Ovidiu, aproape de plajă.

Până în 2025, România va avea deschişi doar puţin peste 55 km dintr-un total de 1325 km de autostrăzi şi drumuri expres. Cu această nouă porţiune, întreaga distanţă de 121 km de drum expres de la Craiova la Constanţa va fi funcţională. De asemenea, DEx12 a fost parţial inaugurat anul trecut, iar acum se finalizează ultima porţiune de aproximativ 13 km. 

Afla mai multe despredex 12inaugurare
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt