Operaţiune de amploare în vestul ţării. Aproape 100 de indivizi suspectaţi de trafic de migranţi au fost săltaţi de poliţişti. Printre persoanele audiate în acest dosar se numără şi trei angajate ale Direcţiei pentru Protecţia Copilului Timiş.
Aşa au fost treziţi în acestă dimineaţă cei implicaţi în grupările de trafic de migranţi din vestul României. Au fost descinderi atât la locuinţele membrilor grupărilor infracţionale, dar şi la mai multe locuri de cazare, unde se presupune că sunt transfugi care aşteaptă să fie preluati de călăuze pentru a fi duşi în vestul Europei. Unul dintre suspecţi a fost interceptat şi oprit în trafic.
Peste 40 de perchezitii au avut loc doar în Timişoara. Printre cei anchetaţi se numără atât români, cât şi cetăţeni străini. Într-o altă locuinţă, anchetatorii au descoperit alţi 6 migranţi, 4 bărbaţi şi două femei care urmau să fie scoşi din ţară de traficanţi. Proprietara locuinţei spune că aceştia lucrau în Timişoara.
Pentru transferul unui transfug către o ţară europeană membrii filierei încasau între 500 şi 1000 de euro. DIICOT a anunţat că au fost interceptate şi oprite 40 de transporturi ilegale care urmau să îi ducă pe migranţi spre ţările Uniunii Europene.
Potrivit anchetatorilor, îmbarcarea în autotrenuri se făcea în diferite parcări din Timiş şi Arad. Tot în cadrul percheziţiilor au fost verificate mai multe maşini, microbuze, dar şi un TIR, folosite în transportul transfugilor. Operaţiuni similare au loc în judeţele Arad şi Caras-Severin, numarul total al persoanelor cercetate fiind de aproape 100.
Printre cei ridicaţi de anchetatori se număra şi 3 angajate ale Direcţiei pentru Protecţia Copilului Timiş.