Târgul de Crăciun din Bucureşti se va deschide în 29 noiembrie

Târgul de Crăciun din Bucureşti se va deschide în 29 noiembrie

Târgul de Crăciun din Bucureşti se va deschide în 29 noiembrie, în Piaţa Constituţiei, intrarea fiind liberă. Evenimentul organizat de Primăria Capitalei, prin CREART – Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie al Municipiului Bucureşti, propune o experienţă a Crăciunului autentic, cu activităţi dedicate întregii familii. Târgul va fi deschis până în 26 decembrie.

”Bradul impunător de 30 de metri, târgul de meşteşug şi creaţie, decoraţiunile şi luminiţele spectaculoase vor transforma inima oraşului într-o adevărată poveste de iarnă. Aromele festive şi băuturile calde de sezon vor încânta vizitatorii de toate vârstele, iar concertele de colinde şi ritmurile internaţionale vor întreţine atmosfera de sărbătoare”, arată reprezentanţii Primăriei Capitalei, marţi, într-un comunicat de presă.

Cele peste 130 de căsuţe de Crăciun din Bucureşti vor reuni peste 30 de artizani şi producători locali din diverse regiuni ale României. Aceste căsuţe vor fi adevărate universuri de tradiţie şi creativitate, prezentând obiecte lucrate manual, precum decoraţiuni delicate, accesorii din piele sau ceramică fin decorată. Expozanţii vor oferi obiecte din ceramică, lemn, metal, pănusi, piele, blănuri, sticlă şi lână împâslită, precum şi preparate din miere naturală şi dulceaţă autentică. Târgul va avea două zone dedicate muzicii specifice sărbătorilor: una tradiţională şi una urbană.

În zona tradiţională se vor desfăşura spectacole de colinde, datini şi obiceiuri, iar în zona urbană vor avea loc petreceri tematice cu cele mai cunoscute melodii ale sezonului de iarnă mixate de DJ cunoscuţi. De asemenea, Casa lui Moş Crăciun de la târg va fi o atracţie pentru cei mici, unde aceştia îşi vor putea scrie dorinţele şi vor putea interacţiona cu Moş Crăciun şi elfii săi.

Moşul va fi prezent la târg timp de 11 zile, începând din 14 decembrie, pentru a asculta dorinţele copiilor şi a le împărtăşi poveştile sale de Crăciun. Pe lângă aceste activităţi, vizitatorii vor putea să se bucure de spectacole de teatru dedicate copiilor, să se plimbe cu caruselele sau să admire oraşul de la înălţime de pe roata panoramică.

Un trenuleţ tematic va încânta şi mai mult atmosfera de sărbătoare, iar mascotele şi artiştii pe picioroange vor interacţiona şi se vor fotografia cu publicul. Anul trecut, peste 1,2 milioane de persoane au vizitat Târgul de Crăciun din Bucureşti.

Afla mai multe despretarg craciunbucuresti
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt