Vicepremierul Tanczos Barna afirmă că nu este momentul ca România să treacă acum la impozitarea progresivă, el apreciind însă că discuţia trebuie reluată peste câţiva ani, scrie News.ro.
”Am şi eu colegi în UDMR care susţin impozitarea progresivă. Am prieteni economişti la universităţile cu renume din România care susţin impozitarea progresivă. Am şi colegi care nu ar face un pas înapoi şi ar apăra la nesfârşit cota unică. Este o dezbatere, nu cred că este momentul să schimbăm acum sistemul de impozitare, nici nu avem consens în coaliţie pe această temă”, a afirmat, luni seară,Tanczos Barna, la Digi 24.
Vicepremierul UDMR a declarat că, dacă în urmă cu un an sau doi se opunea trecerii la sistemul impozitării progresive, în prezent nu mai este atât de tranşant împotriva acestei idei.
”Trebuie aşezate lucrurile un pic şi reluată această discuţie, probabil, peste câţiva ani. Eu n-aş zice nu. Acum un an sau doi ani aş fi zis nu hotărât la impozitarea progresivă. Înţeleg, sunt foarte multe argumente pro, sunt argumente contra, înţeleg de ce în anumite societăţi este sistemul de impozitare progresivă. Vorbim de societăţi aşezate, societăţi cu valori democratice şi de echitate socială foarte dezvoltate, dacă ne uităm la ţările scandinave sau la Germania. Nu este ceva ieşit din comun în Europa, dar nu cred că este momentul pentru România”, a adăugat vicepremierul Tanczos Barna.
Ministrul Muncii, Florin Manole, a readus în discuţie impozitarea progresivă, ca o soluţie pentru ”un sistem fiscal mai echitabil”, în contextul creşterilor mari de taxe, apreciind că majorarea impozitelor pe proprietate i-a afectat în special pe românii cu venituri mici.
Întrebat dacă a fost afectat personal de aceste majorări, Manole a răspuns: ”Au plătit părinţii mei şi soţia mea, pentru că eu nu am o proprietate. Dar da, impozitele au crescut considerabil”.






