Principalul suspect în cazul dublului asasinat de la Iaşi a fost adus în ţară cu o cursă aeriană de linie. Tânărul marocan a fost extrădat din Italia, unde a fost capturat la scurt timp după ce autorităţile române l-au dat în urmărire internaţională. Presupusul criminal pledează însă nevinovat şi spune că faptul că se afla în locuinţa celor doi studenţi omorâţi în acea seară a fost doar o coincidenţă nefericită
După 8 zile petrecute în arest în Italia, tânărul marocan, despre care se presupue că i-ar fi omorât pe cei doi studenţi din Iaşi, a fost adus în ţară.
Tânărul, în vârstă de 20 de ani, a fost condus direct la audieri, în Iaşi Acesta pledează însă nevinovat.
Presupusul criminal spune că a fost în noaptea crimei în casa celor doi colegi ai său, însă doar pentru a-şi recupera un hanorac. În locuinţă ar mai fi văzut alte două persoane. Nu el i-a omorât pe cei doi şi consideră toată situţia creată doar o coincidenţă nefericită. Ba mai mult, spune că a plecat în Italia nu pentru a fugi de
poliţie, ci pentru că avea deja o vacanţă programată de mai bine de trei săptămâni şi ar fi cumpărat chiar şi biletele de întoarcere atunci. Nu a explicat însă de ce şi-a schimbat înfăţişarea odată ajuns în Italia. Tânărul şi-ar fi sunat şi familia să o liniştească şi a asigurat-o că este nevinovat. Pe 11 decembrie, un bărbat şi o femeie, amândoi studenţi la medicină, au fost găsiţi morţi în locuinţa în care locuiau cu chirie. Cei doi prezentau urme de violenţă trase la indigo, spun anchetatorii. Ahmed Sami El Bourkadi este principalul suspect. El era coleg cu tânărul pe care l-ar fi omorât. Dacă va fi găsit vinovat riscă 25 de ani de închisoare.