PSD i-ar fi transmis premierului Ilie Bolojan că va fi demis dacă reforma pensiilor magistraţilor nu este adoptată până pe 28 noiembrie, cu avizul de constituţionalitate al Curţii Constituţionale, potrivit surselor citate de Gândul.
Avertismentul vine în contextul în care blocarea legii ar putea costa România 230 de milioane de euro din fondurile PNRR.
Curtea Constituţională a respins recent actul normativ, invocând o problemă de procedură – lipsa avizului Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). Premierul ar fi fost informat că este nevoie de 30 de zile pentru obţinerea acestui aviz, însă ar fi decis să grăbească procesul legislativ.
Invitată la emisiunea „Ai aflat! Cu Ionuţ Cristache”, Lia Olguţa Vasilescu a confirmat avertismentul PSD. „Da, dar haideţi să vă prezint contextul. Vreo şapte guverne au încercat să rezolve această chestiune, dar de fiecare dată s-a ajuns la Curtea Constituţională, unde s-a blocat”.
Potrivit acesteia, PSD a propus formarea unui grup de lucru comun cu magistraţii pentru a evita o nouă respingere: „Haideţi să facem un grup de lucru cu magistraţii, ca să ne asigurăm că e o variantă care trece. Altfel, o să uzeze de toate pârghiile pe care le au”.
În interiorul coaliţiei, social-democraţii i-ar fi cerut premierului să refacă proiectul legislativ, însă acesta ar fi refuzat. „Dacă se încăpăţânează să meargă cu aceeaşi lege şi nu acceptă o altă formă, atunci trebuie să-şi asume politic acest lucru”, a avertizat Vasilescu.
Premierul Bolojan a declarat anterior că, în cazul în care pachetul de reformă nu va trece, îşi va depune mandatul.






