Super Tuesday, ziua în care Trump şi Biden pot fi confirmaţi pentru marea confruntare din 5 noiembrie

Super Tuesday, ziua în care Trump şi Biden pot fi confirmaţi pentru marea confruntare din 5 noiembrie

Zeci de milioane de americani sunt chemaţi la urne marţi.
Din Maine şi până în nord-estul extrem al Americii, în California şi pe Coasta de Vest, din Texas, în sud, şi până în Samoa americană, un mic teritoriu la Oceanul Pacific, 15 state şi un teritoriu participă la ”super marţi” - o dată crucială în calendarul alegerilor primare în vederea alegerilor prezidenţiale americane.
Această zi electorală urmează să confirme un duel de neocolit Trump-Biden la 5 noiembrie.
De partea republicană, peste o treime dintre delegaţii însărcinaţi să desemneze candidatul Partidului Republican în alegerile prezidenţiale se atribuie marţi.
Cu excepţia alegerilor primare de duminică din Washington, în care NikkI Haley a obţinut o victorie, fostul preşedinte a obţinut victorii în toate statele care au votat în alegerle primare înainte de ”super marţi”.
Aceasta este ultima şansă a fostei ambasadoare la ONU de a-i pune probleme miliardarului.
Echipa de campanie a lui Donald Trump preconizează că acesta va obţine 773 de delagaţi în această "Super Tuesday" - dintr-un total necesar de 2.429 - şi că va deveni matematic de neînfrânt după două săptămâni.
În ceea ce-i priveşte pe democraţi, suspansul este şi mai mic, în contextul în care preşedintele în exerciţiu Joe Biden nu are nicio îndoială că va fi candidatul Partidului Democrat.

Afla mai multe despretrumpusaalegeriinterne
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt