Tabăra mobilă din Siret a început să găzduiască, duminică dimineaţă, cetăţeni veniţi din Ucraina, care vor rămâne temporar, până la identificarea altor spaţii de cazare, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava, Alin Găleată.
El a precizat că primele 41 de persoane au fost aduse cu microbuzele pompierilor militari, din zona vamei la Stadionul "9 mai" din oraşul Siret, unde sâmbătă a fost amplasată şi operaţionalizată tabăra mobilă.
Alin Găleată a reamintit că o tabără mobilă poate asigura condiţii de cazare şi hrănire pentru 201 persoane, fiecare complet fiind prevăzută cu corturi, paturi pliante, sisteme de climatizare şi de iluminat, saci de dormit şi europubele, precum şi o bucătărie rulantă.
Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, anunţa cu o zi în urmă că instituţia pe care o coordonează a alocat suma de 480.000 de lei pentru operaţionalizarea taberelor pentru refugiaţii din Ucraina, ce vor fi amplasate pe teritoriul judeţului.
Sursa> Agerpres