Numărul de salariaţi ar putea creşte cu până la 30%, ajungând la 7,44 milioane, prin integrarea lucrătorilor din economia nedeclarată, ceea ce ar contribui la reducerea sub-ocupării forţei de muncă şi la estomparea impactului excesiv al impozitelor pe muncă, relevă un studiu prezentat de Blocul Naţional Sindical (BNS).
Blocul Naţional Sindical a lansat, marţi, în cadrul unei dezbateri ce a reunit reprezentanţi sindicali, ai patronatelor, precum şi ai Guvernului şi instituţiilor de stat, studiul 'Dependenţa economică. Criterii de identificare a raportului juridic de muncă. Când lucrătorii dependenţi devin subiecte ale legislaţiei muncii', scrie Agerpres.
Potrivit cercetării, dacă un milion de persoane care activează în munca nedeclarată ar intra în sistemul de impozitare, s-ar înregistra un plus de 18,7 miliarde de lei în bugetul de stat anual, ceea ce ar permite o reducere a contribuţiilor sociale, cu efecte pozitive asupra economiei.
Studiul subliniază că sarcina fiscală generală a muncii, care este ridicată şi afectează în special salariile mici, este un factor ce încurajează munca nedeclarată. De asemenea, distorsiunile din sistemul fiscal, cum ar fi deducerea suplimentară de 300 de lei, pot genera inechităţi semnificative.
O provocare majoră pentru România este, conform celor prezenţi, definirea unui 'venit salarial mare', având în vedere aglomerarea salariilor mici şi distorsiunile de pe piaţa muncii.
În final, studiul sugerează că alternativele fiscale la contractele individuale de muncă sunt adesea mai favorabile, ceea ce impune o reevaluare a sistemului de impozitare pentru a sprijini o piaţă a muncii mai echitabilă şi mai eficientă, se menţionează într-un comunicat postat pe pagina de Facebook a BNS.