Studenţii au dat startul goanei după chirii în Bucureşti, dar se lovesc de preţuri tot mai piperate

Studenţii au dat startul goanei după chirii în Bucureşti, dar se lovesc de preţuri tot mai piperate

Începutul toamnei aduce nu doar un nou an universitar, ci şi o cursă pentru găsirea unei locuinţe.

Chiriile din Bucureşti au crescut cu până la 23% într-un singur an, lovindu-i în plin pe studenţi, principalii chiriaşi în această perioadă.

Faţă de anul trecut, preţurile locuinţelor de închiriat din Capitală au urcat vizibil, iar impactul se simte în buzunarul tuturor chiriaşilor, arată un studiu realizat de particulari.ro.

Pentru o garsonieră, chiria medie a ajuns la aproape 380 de euro pe lună, cu 15% mai mare decât în 2024.

Un apartament cu două camere, varianta preferată de cupluri sau prieteni care împart cheltuielile, trece acum de 540 de euro lunar. Împărţit la doi, costul ajunge la aproximativ 270 de euro de persoană, sumă care pare mai rezonabilă. Creşterea este însă semnificativă: aproape 23% într-un singur an.

La apartamentele cu trei camere, chiria urcă la aproape 680 de euro, adică o scumpire de 19% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Împărţită la trei persoane, suma se ridică la aproximativ 225 de euro fiecare, iar pentru patru chiriaşi scade sub 200 de euro.

Diferenţe în funcţie de anul construcţiei imobilului

Pe de altă parte o persoană care alege o garsonieră într-un bloc vechi plăteşte în jur de 330 de euro pe lună, dar dacă se mută într-un bloc construit după 2010, suma sare de 400 de euro lunar. Asta înseamnă un efort financiar, dar şi un confort mai mare, deoarece blocurile noi vin cu mai multe avantaje.

La apartamentele cu două camere, diferenţa rămâne vizibilă: cam 490 de euro în blocurile vechi, faţă de 570 de euro în cele noi – adică încă 80 de euro lunar.

Iar la trei camere, discrepanţa devine şi mai mare: 620 de euro într-un bloc vechi vs. peste 760 de euro într-unul nou. Diferenţa ajunge la peste 140 de euro pe lună.

Cele mai căutate zone de către studenţi – între accesibil şi imposibil de plătit

În fiecare toamnă, cartierele Bucureştiului se transformă într-o hartă a „supravieţuirii studenţeşti”. Zonele se împart clar între cele mai accesibile şi cele unde chiria ajunge la niveluri greu de justificat pentru un buget tânăr.

Pentru mulţi tineri care vin la facultate, alegerea locuinţei devine o balanţă între distanţă şi bani.

La periferie – Berceni, Drumul Taberei, Militari – chiriile sunt încă la limita suportabilului. O garsonieră aici costă cam 340–400 de euro pe lună, iar un apartament de două camere se învârte în jurul a 450–500 de euro. Asta înseamnă drumuri lungi, aglomeraţie în metrou, dar şi un buget mai mic.

Semicentral, zone precum Crângaşi, Dristor sau Gara de Nord nu sunt nici cele mai ieftine, nici cele mai scumpe. Aici, chiria unei garsoniere variază între 390 şi 420 de euro, iar la două camere se apropie de 570 de euro. Mulţi studenţi aleg varianta asta ca un compromis: mai aproape de centru, dar nu chiar la preţuri de lux.

În centru, însă, lucrurile scapă de sub control. Piaţa Romană, Victoriei şi Universitate sunt magnet pentru studenţii de la ASE şi Universitate, dar şi coşmar pentru buzunare. Aici, o garsonieră trece uşor de 400 de euro, iar un apartament cu două camere ajunge la 580–670 de euro. La trei camere, diferenţa devine dramatică: între 550 de euro în Berceni şi peste 820 de euro în Romană e un salt de aproape 280 de euro lunar – suficient cât să plăteşti chiria unei garsoniere în alt cartier.

Periferia îţi ia timp, centrul îţi ia bani, iar zonele de mijloc te lasă mereu cu întrebarea: „merită diferenţa?”

Bucureştiul devine un oraş al contrastelor. De la garsoniere de 347 € în Berceni până la apartamente de 826 € în Romană, piaţa imobiliară arată ca un test de rezistenţă financiară.

Creşteri de peste 100 € pe lună la apartamentele de 2 camere şi discrepanţe uriaşe între zone fac ca pentru mulţi tineri singura soluţie să rămână cartierele periferice.

Afla mai multe desprechiriestudenti
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt