Şi în Capitală, autorităţile s-au unit cu societatea civilă, cu mediul de afaceri sau chiar cu simpli cetăţeni şi fiecare ajută
cum poate. Un salon de nunţi din localitatea Corbeanca de lângă Bucureşti s-a transformat într-un imens dormitor pentru
mai bine o sută de studenţi din India, surprinşi de război pe teritoriul ucrainean.
Anubhav are 25 de ani şi este din India. Să studieze medicina în Ucraina a fost cea mai bună decizie pentru el
acum câţiva ani. Ţara est europeană i-a oferit posibilitatea să înveţe la o universitate bună, la un preţ de cel puţin zece ori
mai mic faţă decât ar fi plătit la el în ţară, în condiţii mult mai bune. Urma să obţină în curând diploma la care visa şi cu
care putea practica medicina oriunde în lume. Doar că războiul l-a alungat. Când au început atacurile, era în oraşul Ivano-Frankivsk - acolo unde studiază. În doar câteva ore, liniştea vieţii cotidiene a fost înlocuită haos şi teroare
Pentru el, dar şi pentru ceilalţi peste o sută de studenţi care şi-au petrecut noaptea în acest cort de evenimente, România
reprezintă, acum - un colac de salvare. Deşi au stat două zile la graniţă, spun că a meritat. Aici au găst pace, un loc unde
să pună capul pe pernă, un ceai cald şi mâncare, până când Ambasada Indiei la Bucureşti va reuşi să-i ajute să ajungă
acasă. Unii reuşesc să-şi ia bilete pe cont propriu şi fug cât mai departe. Şi Ritika aşteaptă să ajungă acasă, chiar dacă,
spune ea, în România se simte în siguranţă şi nu-i lipseşte nimic. Cu toţii au trăit clipe de groază în Ucraina.
Peste o sută de studenţi indieni care învăţau în Ucraina au fost cazaţi în căminele Şcolii Naţionale de Studii Politice şi
Adminstrative din Capitală.
SNSPA a pus la dispoziţie aproximativ 230 de locuri de cazare la cămine pentru studenţii care fug din Ucraina şi
tranzitează România.