Fostul lider PNL Theodor Stolojan, fost prim-ministru, a afirmat că PNL îl va susţine pe preşedintele Klaus Iohannis, dacă doreşte să candideze la alegerile parlamentare, ”chiar cu entuziasm”, dar a menţionat că, după ce îşi termină mandatele, preşedintele României nu ar trebui să se mai amestece în luptele politice.
Stolojan consideră că după încheierea celui de-al doilea mandat, Iohannis ar trebui să fie port drapelul unei cauze şi a dat exemplul lui Al Gore, fostul vicepreşedinte al SUA, care, după încheierea mandatului, s-a implicat în lupta pentru protejarea mediului înconjurător.
Stolojan a fost întrebat despre iniţiativa PNL de modificare a legislaţiei pentru ca preşedintele Klaus Iohannis să poată candida la alegerile parlamentare.
”Sunt două argumente aici. Nu-i vorba numai de preşedintele Iohannis, e vorba de toţi preşedinţii de acum înainte ai României. Şi al doilea argument este; Partidul Naţional Liberal a justificat acest proiect prin respectarea unui drept constituţional, de a avea dreptul să candideze. Vom vedea care va fi decizia preşedintele Iohannis”, a declarat Stolojan.
El a precizat că preşedintele României, după ce îşi termină mandatul, nu ar trebui să se amestece în luptele politice din ţară
”Eu am spus foarte limpede, e binevenit, sigur, Partidul Naţional Liberal, dacă dânsul doreşte, îl va susţine chiar cu entuziasm. Din punctul meu de vedere personal, dacă ai fost preşedintele României, care e funcţia cea mai de înaltă reprezentare în statul român, preşedintele României este faţa care reprezintă România în toate relaţiile internaţionale, aş zice că preşedintele României, după ce îşi termină mandatele, n-ar trebui să se mai amestece în luptele astea politice care sunt în România”, a explicat fostul lider PNL, citat de news.ro.
El consideră că după încheierea mandatului Klaus Iohannis ar trebui să devină port drapelul unei cauze.
”Dacă ia o decizie, îl susţinem cu toată forţa. Părerea mea personală e că, după ce ai fost preşedintele României, vedeţi, şi statul îţi asigură resursele financiare necesare, pe de-o parte să ai un trai decent după ce ai fost preşedinte, pe de altă parte să ai securitatea personală asigurată, pentru că are la dispoziţie serviciul de protecţie al demnitarilor. Pe de altă parte are şi mijloacele pentru a îmbrăţişa cum spuneam eu, o cauză nobilă pe care să o susţină, să devină un port drapel al acelei cauze. Îl dădeam exemplu pe Al Gore, care era la un moment dat vicepreşedinte al Statelor Unite, care când a terminat mandatul a îmbrăţişat această cauză a mediului înconjurător, a devenit o figură arhicunoscută”, a explicat Theodor Stolojan.