Statul a recuperat peste jumătate de miliard de PET-uri, doze sau sticle folosind Sistemul Garanţie-Returnare

Statul a recuperat peste jumătate de miliard de PET-uri, doze sau sticle folosind Sistemul Garanţie-Returnare

Peste jumătate de miliard de PET-uri, doze sau sticle au fost recuperate până în prezent folosind Sistemul Garanţie-Returnare (SGR), ceea ce confirmă faptul că ne atingem ţintele şi indicatorii, a declarat, joi, la briefingul de la finalul şedinţei de Guvern, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet.

"Luna aceasta am inaugurat cel de-al patrulea centru RetuRo în Otopeni, lângă Bucureşti. El se alătură celorlalte trei deschise la Cluj, la Timiş şi la Braşov. Urmează să deschidem în curând şi primul centru din Moldova, va fi chiar la Bacău. Astfel de centre de colectare şi de sortare înseamnă investiţii foarte mari şi sute de locuri de muncă.

În luna decembrie am avut 30.000 de PET-uri, sticle sau doze de aluminiu colectate, în luna ianuarie 2 milioane şi, în timp ce unii se îngrijorează de viabilitatea Sistemului Garanţie-Returnare, pot să spun că până astăzi am recuperat mai bine de jumătate de miliard de PET-uri, de doze sau de sticle folosind Sistemul Garanţie-Returnare. Luna aceasta estimăm să depăşim pragul de 200 de milioane, ceea ce confirmă faptul că SGR se află pe traiectoria pe care ne-am propus-o, că ne atingem ţintele şi indicatorii - şi cred că se vede deja şi cu ochiul liber: sunt din ce în ce mai puţine PET-uri aruncate pe marginea drumului, în albiile râurilor, în natură, în păduri sau în alte locuri", a menţionat Mircea Fechet, potrivit Agerpres.

Totodată, el a subliniat că nu mai suntem nevoiţi să importăm PET-uri, în condiţiile în care SGR-ul furnizează suficientă materie primă.

"În anul 2020, când am vizitat o astfel de fabrică de reciclare, cea mai mare din sud-estul Europei, în judeţul Buzău, am observat pe platforma acelei mari fabrici baloţi cu PET-uri din Australia, din Germania, din Marea Britanie, din aproape toată lumea, iar astăzi nu mai suntem nevoiţi să importăm. SGR-ul furnizează suficientă materie primă. Mă bucur să constat că nu doar facem România mai curată, dar contribuim şi la balanţa comercială a statului român", a adăugat ministrul.

Afla mai multe desprepet-urigaranţie-returnare
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt