Starlink al lui Elon Musk a intrat în România cu subsidiară proprie

Starlink al lui Elon Musk a intrat în România cu subsidiară proprie

Starlink, operatorul serviciului omonim de internet prin satelit, controlat de SpaceX al lui Elon Musk, cel mai bogat om al planetei, a înfiinţat o subsidiară proprie în România, la aproape 4 ani după autorizarea serviciului pe piaţa locală, în primăvara anului 2022, relevă datele analizate de Profit.ro.

Cu sediul în Bucureşti, firma deschisă acum a fost autorizată să desfăşoare activităţi de telecomunicaţii prin reţele cu cablu, prin reţele fără cablu şi prin satelit.

Administratorii Starlink Internet Services Romania sunt Lauren Ashley Dreyer, vicepreşedinte Starlink pentru operaţiuni globale, şi Jinu Richard Lee, trezorier şi vicepreşedinte fiscal la SpaceX.

În toamna anului 2024, Profit.ro a anunţat, în premieră, că Starlink derulează teste în România, cu acordul şi sprijinul Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), prin care încearcă să demonstreze că o normă globală ce datează din anii ’90 şi care limitează tehnic sateliţii de generaţie nouă, non-geostaţionari, precum cei ai Starlink, poate fi relaxată fără a fi afectată funcţionarea sateliţilor clasici, geostaţionari.

Serviciile Starlink au fost autorizate şi sunt disponibile în România din martie 2022. 

Starlink este operat de compania spaţială şi de apărare SpaceX, deţinută de Musk, şi oferă acces la internet în zone izolate, printr-o reţea globală de sateliţi.

Recent, SpaceX a început să ofere gratuit echipamentele Starlink în afara SUA, pentru a atrage noi abonaţi.

Starlink a trecut pragul de 10 milioane de utilizatori la nivel global, urcând accelerat de la 4 milioane utilizatori în urmă cu doi ani.

Serviciul este disponibil în 155 de ţări.

Compania are peste 6.000 de sateliţi, cu servicii disponibile pentru utilizatori individuali, precum şi către clienţi mari de întreprindere, cum ar fi companiile aeriene şi companiile de croaziere.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt