Sprijin financiar pentru producătorii de legume din spaţii protejate. Executivul alocă 275 de milioane de lei pentru 2026

Sprijin financiar pentru producătorii de legume din spaţii protejate. Executivul alocă 275 de milioane de lei pentru 2026

Guvernul continuă măsurile de sprijin pentru sectorul agricol, cu accent pe producţia de legume în spaţii protejate. Fondurile alocate pentru 2026 vizează stimularea producţiei autohtone şi creşterea competitivităţii fermierilor. Programul se derulează pe o perioadă de trei ani, în cadrul unei scheme de ajutor de minimis.

Executivul a adoptat actul normativ prin care sunt aprobate resursele financiare necesare pentru plata ajutorului de minimis destinat beneficiarilor eligibili ai Programului de susţinere a producţiei de legume cultivate în spaţii protejate, pentru cererile depuse în anul 2026.

„În Şedinţa de Guvern din 4 mai 2026 a fost adoptată Hotărârea pentru completarea art. 8 din HG nr. 325/2025 privind aprobarea schemei 'Ajutor de minimis pentru aplicarea Programului de susţinere a producţiei de legume cultivate în spaţii protejate', în perioada 2025-2027.

Prin prezentul act normativ, se aprobă resursele financiare necesare plăţii ajutorului de minimis beneficiarilor eligibili ai Programului pentru cererile depuse în anul 2026", se arată într-un comunicat al Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

Schema de sprijin este concepută pentru o perioadă de trei ani şi are ca obiectiv principal susţinerea producţiei interne de legume, precum şi valorificarea acesteia pe piaţă.

Bugetul alocat pentru anul 2026 se ridică la 275 de milioane de lei, fonduri prevăzute în bugetul instituţiei. Ajutorul financiar acordat este de 1,5 euro pe metru pătrat, echivalentul a 1.500 de euro pentru 1.000 de metri pătraţi, pentru o suprafaţă minimă eligibilă de 1.000 mp.

„Sumele aferente ajutorului de minimis vor fi plătite ulterior finalizării tuturor verificărilor privind îndeplinirea condiţiilor de eligibilitate şi a situaţiilor centralizatoare a beneficiarilor eligibili.

Prin această măsură, MADR continuă sprijinirea fermierilor români, contribuind la dezvoltarea sectorului legumicol, sporirea producţiei autohtone şi consolidarea exploataţiilor agricole", se precizează în comunicat.

Afla mai multe desprelegumebaniguvern
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt