Spărgătorii de bancomate care au speriat Italia

Spărgătorii de bancomate care au speriat Italia

Iar în Italia, 14 români care clonau carduri au fost arestaţi! Hoţii se foloseau de diferite trucuri pentru a păcăli oamenii în
vârstă, cărora apoi le sustrăgeau banii din conturi. Peste o sută de mii de euro este valorea prejudiciului. Banii obţinuţi
din infracţiuni erau folosiţi de membrii bandei pentru a cumpăra smartphone-uri şi tablete.

Banda de hoţi a fost anihilată de carabinieri în provincia Ancona. Toţi cei 14 membri sunt români şi au vârste cuprinse
între 29 şi 59 de ani. Infractorii foloseau de fiecare dată acelaşi mod de operare.

Cercetările efectuate de poliţistii italieni au scos la iveala că banda e responsabilă pentru 25 de infraţiuni de acest fel,
săvârşite în 11 provincii. Românii au reuşit să sustragă peste 100 de mii de euro. Victimele, persoane cu vârste cuprinse între 60 şi 90 de ani,îşi dădeau seama ce li s-a întâmplat abia atunci când primeau notificări cu privire la sume mari retrase.
Ca să nu fie prinşi, hoţii modificau în permanenţă componenţa grupurilor care acţionau la bancomate. Investigaţiile au durat mai bine de un an, timp în care carabinierii au strâns probe. Cei 14 români îşi aşteaptă acum sentinţa într-o închisoare de
maximă siguranţă. Românii sunt acuzaţi ade furt calificat, tăinuire, folosire şi falsificare a instrumentelor de plată.

Afla mai multe desprecardurihotiitalia
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt