Spania a câştigat Cupa Mondială, după ce a învins duminică Argentina, deţinătoarea trofeului, cu scorul de 1-0, după prelungiri, în finala disputată la New Jersey. Ferran Torres a marcat golul decisiv în minutul 106, într-un meci dominat de iberici, în care Lionel Messi a avut o prestaţie discretă, iar argentinienii au rămas în inferioritate numerică.
Campioana europeană en-titre a început mai bine partida şi şi-a creat primele ocazii încă din debut, însă portarul Emiliano „Dibu” Martínez a avut o prestaţie excelentă, respingând pe rând încercările lui Lamine Yamal, Oyarzabal, Ferran Torres, Pedri şi Laporte.
De cealaltă parte, Argentina a avut mari dificultăţi în ofensivă şi nu a reuşit să trimită niciun şut pe poartă în timpul regulamentar.
Finala s-a complicat şi mai mult pentru sud-americani în minutul 89, când Enzo Fernández a fost eliminat după ce a primit al doilea cartonaş galben.
Ferran Torres a adus titlul mondial Spaniei
În prelungiri, Spania a continuat să atace. Nico Williams a înscris în minutul 96, însă golul a fost anulat pentru fault în faza premergătoare.
Momentul decisiv a venit în minutul 106, când Nico Williams a recentrat cu capul în careu, iar Ferran Torres a reluat imparabil şi a înscris golul care a adus titlul mondial ibericilor.
Torres a mai trimis o dată mingea în poartă în minutul 113, însă reuşita a fost anulată pentru ofsaid.
Pe final, Argentina a încercat să forţeze egalarea prin Lionel Messi şi Giuliano Simeone, însă fără succes.
Al doilea titlu mondial pentru Spania
Victoria de la New Jersey îi aduce Spaniei al doilea titlu mondial din istorie, după cel cucerit în 2010, şi confirmă statutul de cea mai în formă echipă a momentului, după triumful la Campionatul European.
În schimb, Argentina pierde trofeul mondial şi ratează şansa de a-şi apăra titlul cucerit la ediţia precedentă.







