Sorin Grindeanu pune presiune pe Ilie Bolojan înainte de votul decisiv. „Ai ajuns premier cu voturile PSD”

Sorin Grindeanu pune presiune pe Ilie Bolojan înainte de votul decisiv. „Ai ajuns premier cu voturile PSD”

PSD se apropie de o decizie crucială privind viitorul coaliţiei de guvernare, după o serie de consultări interne. Liderii social-democraţi discută inclusiv scenariul trecerii în Opoziţie. Sorin Grindeanu transmite un mesaj ferm premierului, înainte de votul programat luni.

Sorin Grindeanu a lansat un avertisment clar la adresa premierului Ilie Bolojan, în contextul în care PSD urmează să decidă dacă îşi retrage sprijinul politic pentru actualul Guvern. După o reuniune de partid desfăşurată în Maramureş, liderul social-democrat a sugerat că scena politică ar putea intra într-o nouă etapă începând de săptămâna viitoare.

„Vom avea o nouă realitate politică de luni încolo, la care unii vor dori să se alieze, să facă o nouă coaliţie. Poate rămâne aceeaşi coaliţie”, a declarat Sorin Grindeanu, potrivit Digi24.

Acesta a subliniat că, în cadrul întâlnirilor interne, tot mai mulţi membri ai partidului susţin varianta ieşirii de la guvernare şi trecerii în Opoziţie.

„Să ştiţi că astăzi, până am plecat din sală, aproape toţi vorbitorii au spus că este calea cea mai potrivită: ca PSD să intre în această zonă”.

În acelaşi timp, Sorin Grindeanu l-a criticat pe premier pentru modul în care a gestionat relaţia din interiorul coaliţiei, acuzând lipsa de consultare a partenerilor de guvernare.

„Ai ajuns premier cu voturile PSD. Nu ajungeai premier doar dacă erai preşedintele PNL-ului, care a luat 14%. Şi atunci, este decent să ţii cont de toată lumea din această coaliţie, ceea ce nu s-a întâmplat”.

Întrebat dacă este pregătit să preia conducerea Guvernului, în eventualitatea unei schimbări politice, liderul PSD a lăsat deschis acest scenariu, insistând însă asupra nevoii de stabilitate şi a menţinerii unei direcţii proeuropene.

„PSD este cel mai mare partid din Parlament în acest moment. Îmi doresc să rămână o coaliţie proeuropeană. Am spus în repetate rânduri că PSD nu îşi doreşte să facă o majoritate cu partide antieuropene şi nu vom vota niciodată guverne minoritare.

Dacă soluţia care se va degaja va fi una care să îndeplinească cerinţele PSD şi care va duce inclusiv la o soluţie de acest tip, evident că PSD este pregătit să preia guvernarea, prima poziţie”, a precizat Sorin Grindeanu.

Afla mai multe despresorin grindeanuilie bolojanpsd
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt