Sorana Cîrstea şi Jaqueline Cristian s-au calificat în turul II la US Open

Sorana Cîrstea şi Jaqueline Cristian s-au calificat în turul II la US Open

Sorana Cîrstea, locul 71 WTA, s-a calificat, noaptea trecută, în turul doi al probei de simplu feminin din cadrul turneului de grand slam US Open.

Cîrstea a trecut în runda inaugurală de jucătoarea argentiniană Solana Sierra, numărul 74 mondial, scor 7-5, 6-0. Meciul a durat o oră şi 12 minute.

În faza următoare, românca o va înfrunta pe sportiva cehă Karolina Muchova, locul 13 WTA şi cap de serie 11, care a eliminat-o în primul tur pe Venus Williams.

Prin calificarea în turul doi la ediţia din acest an a US Open, Cîrstea şi-a asigurat un premiu de 154.000 de dolari.

Totodată, Jaqueline Cristian a eliminat-o pe Danielle Collins în primul tur la US Open! Românca a reuşit să îşi treacă în cont ultimele 11 game-uri ale partidei şi să-şi treacă în cont o victorie categorică, 6-2, 6-0.

Cristian a bifat prima victorie a carierei la US Open, după ce ieşise încă din primul tur la celelalte două ediţii la care a participat.

În turul secund, românca se va duela cu Ashlyn Krueger.

Afla mai multe desprecirsteatenisus open
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt