Sorana Cîrstea a câştigat turneul de la Cleveland! Românca a învins-o în finală pe Ann Li şi nu a pierdut niciun set pe parcursul competiţiei! Titlul cucerit de "Sori" este al 3-lea la simplu al carierei! Urcare de 41 de poziţii în ierarhia WTA pentru reprezentanta noastră!
Sorana Cîrstea a reuşit un turneu senzaţional, chiar înainte de US Open, ultimul Grand Slam al anului, care va începe mâine.
La Cleveland, sportiva din România a reuşit să treacă de calificări fără să piardă set, învingându-le pe Anna Frey (974 WTA) şi Rebeka Masarova (109 WTA).
Pe tabloul principal, Sorana le-a eliminat pe Moyuka Uchijima (92 WTA), Jil Teichmann (85 WTA), favorita principală Liudmila Samsonova (19 WTA) şi Anastasia Zakharova (100 WTA), toate meciurile terminându-se în minimum de seturi.
Sorana Cîrstea, campioană la Cleveland
Astfel, "Sori" a ajuns în ultimul act, unde a dat peste Ann Li (69 WTA). Reprezentanta noastră a oferit o nouă prestaţie senzaţională, câştigând fără prea mari emoţii, la a 5-a minge de meci pe care a avut-o.
Scorul a fost 6-2, 6-4 în favoarea Soranei, la finalul a o oră şi 24 de minute de joc, ea adjudecându-şi al treilea titlu la simplu al carierei, după cele cucerite la Tashkent (2008) şi Istanbul (2021).
"Sori" nu a pierdut niciun set pe parcursul turneului, reuşind şapte victorii consecutive în minimum de seturi.
Ca urmare a câştigării turneului la Cleveland, Sorana Cîrstea a urcat pe locul 71 în ierarhia WTA, înregistrând un salt de 41 de poziţii!
Astfel, Sorana Cîrstea pare că a trecut peste accidentarea care i-a dat mari bătăi de cap în ultimul an şi se află într-o formă de zile mari, aşteptările pentru US Open fiind acum foarte ridicate.
În primul tur la ultimul Grand Slam al anului, sportiva din România o va întâlni pe Solana Sierra (75 WTA).
(Tudor Moisa)