O şoferiţă beată pulbere, aproape de comă, a fost protagonista unei cascadorii pe un drum, etilotestul indicând o valoare mare.
Poţiţiştii rutieri au fost solicitaţi să intervină astăzi, 13 august 2021, pentru a face cercetări în cazul unui accident petrecut pe drumul naţional Piatra Neamţ - Târgu Neamţ. Nedoritul eveniment a avut loc în jurul orei 12.00, pe strada Cetatea Neamţului, la ieşirea din primul oraş menţionat, protagonistă fiind o şoferiţă.
Nu una care avea permis auto de puţin timp, ci o femeie în vârstă de 58 de ani. Ea se îndrepta către domiciliu, comuna Gârcina. La un moment dat, a pierdut controlul volanului, a zburat peste un şanţ şi un trotuar, oprindu-se într-o curte, nu înainte de a dărâma un gard masiv, construit din piatră. Accidentul putea avea urmări foarte grave, dar atunci când conducătoarea auto a „pierdut“ direcţia de deplasare pe trotuar nu se afla nici un pieton. Şoferiţa a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ, pentru acordarea de îngrijiri medicale.