Şoferii care folosesc Waze riscă să primească cele mai multe amenzi

Şoferii care folosesc Waze riscă să primească cele mai multe amenzi

Şoferii care utilizează sisteme de avertizare a radarelor sunt cu aproximativ 50% mai predispuşi să primească amenzi pentru depăşirea vitezei legale, comparativ cu cei care nu folosesc astfel de dispozitive.

Conform unui studiu realizat de un institut belgian, specializat în siguranţa rutieră, şoferii care utilizează aplicaţii precum Waze pentru a se feri de radare sunt mai predispuşi la amenzi. O treime dintre şoferii din Belgia folosesc aplicaţii ce le indică prezenţa radarului sau a echipajelor de poliţie pe drumuri. Acestea nu numai că cresc riscul de încălcare a legii din partea conducătorilor auto, dar şi distrag atenţia. De asemenea, facilitarea evitării controalelor de poliţie, inclusiv cele pentru alcoolemie, este un alt argument major împotriva acestor aplicaţii.

Institutul belgian recomandă interzicerea notificărilor privind radarele de viteză din aplicaţii. Mai mult, propune ca, la fel ca în Germania şi Elveţia, o schimbare legislativă care să se interzică folosirea acestor sisteme care raportează radarele.

În Elveţia, de exemplu, utilizarea dispozitivului Coyote poate duce la amendă, în timp ce aplicaţia Waze a fost reglementată pentru a elimina din sistem orice informaţie despre camerele de viteză.

Afla mai multe desprewazeamenziradar
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt