Situaţie incredibilă: Un fost poliţist, aflat în arest preventiv, a primit o diplomă de merit

Situaţie incredibilă: Un fost poliţist, aflat în arest preventiv, a primit o diplomă de merit

Un poliţist acuzat de înşelăciune a fost premiat de foştii lui şefi. Simbolic, desigur, cu o diplomă de recunoaştere a meritelor. Este vorba despre unul dintre foştii agenţi arestaţi după ce au continuat să dea amenzi în trafic deşi erau de mult timp ieşiţi la pensie. Unul dintre ei a primit miercuri, în lipsă, o diplomă de merit de la ultimul loc de muncă - Inspectoratul General de Imigrări. Când presa a cerut un punct de vedere instituţia a anunţat că retrage distincţia.

Un profesionist care a ajutat la dezvoltarea valorilor instituţiei, aşa este descris de şefii lui fostul poliţist pe care procurorii îl acuză că a dat zeci de amenzi şi după ce s-a pensionat.

El şi un alt fost coleg au păstrat uniformele de poliţişti, dar şi numere de înmatriculare ale Ministerului de Interne. Le-au folosit ca să oprească în trafic zeci de şoferi pe care i-au sancţionat. Anchetatorii spun că impostorii ar fi câştigat peste 20.000 de euro din amenzi de circulaţie. Acum două luni însă, au fost prinşi de adevăraţii poliţişti.

Cei doi agenţi pensionaţi au fost prinşi de anchetatori în flagrant. Ei au ajuns la audieri purtând uniformele păstrate din vremea în care lucrau în Poliţie.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt