Federaţia Sindicatelor Naţionale ale Poliţiştilor şi Personalului Contractual (FSNPPC) organizează marţi o acţiune de protest în faţa Guvernului, potrivit unui comunicat remis de organizaţie.
Acţiunea are loc după ce solicitările adresate de FSNPPC şi de alte 14 organizaţii ale angajaţilor din familia ocupaţională Apărare, Ordine Publică şi Securitate Naţională nu au fost îndeplinite de Guvern.
Poliţiştii şi ceilalţi angajaţi din structurile de ordine publică au următoarele revendicări: aplicarea integrală a Legii-cadru a salarizării nr. 153/2017, în ceea ce priveşte Anexele VI şi VIII, care fac referire la poliţiştii, militarii şi personalul contractual din familia ocupaţională Apărare, Ordine Publică şi Securitate Naţională; indexarea pensiilor militare de stat cu rata inflaţiei, conform legii, pentru anul 2019 (nu doar pentru anul 2020) şi asigurarea asistenţei medicale de calitate în condiţiile în care beneficiarii sunt plătitori de CASS; majorarea sporului de suprasolicitare neuropsihică, în cuantumul maxim prevăzut de lege, pentru a eficientiza activitatea Poliţiei judiciare şi a celorlalţi poliţişti care desfăşoară activităţi în dosarele de urmărire penală sau în alte domenii complexe ale muncii operative.
Alte revendicări ale poliţiştilor se referă la adoptarea de măsuri pentru diminuarea deficitului de personal poliţienesc, astfel încât aceştia să îşi poată îndeplini misiunile de ordine şi siguranţă publică, în interesul comunităţii şi al statului, la standardele prevăzute de lege, dar şi pentru a evita suprasolicitarea continuă a personalului operativ, prin efectuarea de misiuni şi sarcini suplimentare, zi de zi; dotarea logistică a poliţiştilor, cu mijloace de mobilitate, dar şi cu echipamente de intervenţie şi de protecţie fizică adecvate îndeplinirii misiunilor; impunerea forţată a unor sarcini cu specific medico-sanitar, pentru care poliţiştii nu au pregătirea necesară, în toată perioada stării de urgenţă şi a stărilor succesive de alertă, declarate de Guvern, pe timpul pandemiei, începând cu 15 martie 2020; eficientizarea dialogului social cu Guvernul şi cu Ministerul Afacerilor Interne în ceea ce priveşte drepturile/interesele poliţiştilor şi ale personalului contractual.
Sursa: Agerpres