Ministerul Dezvoltării propune o schimbare importantă în legislaţia de urbanism: casele de locuit de până la 150 de metri pătraţi şi anexele gospodăreşti mici (sub 20 mp) vor putea fi construite fără autorizaţie de construire în mediul rural. Măsura este inclusă în noul Cod al Urbanismului, aflat în faza de adoptare. În mediul urban, facilitatea va fi aplicată doar pentru anexele mici.
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a explicat că decizia rămâne în continuare în responsabilitatea autorităţilor locale, dar acestea vor avea un termen clar: 15 zile pentru a răspunde dacă este sau nu necesară autorizaţia.
„Ne dorim o simplificare a procedurilor birocratice şi am propus această reglementare care ţine de construcţii mai uşoare, din punct de vedere al suprafeţei. Este o simplificare care ajută pe toată lumea – inclusiv primăria, fără a se pierde controlul autorităţii locale asupra domeniului urbanismului. În acelaşi timp, creşte răspunderea proiectantului. Acesta trebuie să fie conştient că are o responsabilitate profesională reală când întocmeşte un proiect tehnic, fie că necesită sau nu autorizaţie. (...) Dacă această lege este aprobată, primăriile pot stabili foarte simplu, în cele 15 zile, dacă se impune autorizarea sau nu, în funcţie de documentaţiile de urbanism locale”, a declarat ministrul la Digi24.
Cseke a subliniat că noile reguli vor accelera procesul de construire pentru gospodării simple şi vor reduce blocajele administrative, păstrând totodată controlul instituţional şi reglementările de urbanism.