Simina Tănăsescu, precizări despre întâlnirea cu Ilie Bolojan din Parlament. „Propunerea a aparţinut domnului prim-ministru”

Simina Tănăsescu, precizări despre întâlnirea cu Ilie Bolojan din Parlament. „Propunerea a aparţinut domnului prim-ministru”

Preşedinta CCR, Simina Tănăsescu, explică întâlnirea avută vineri cu premierul interimar Ilie Bolojan, în Parlament. Ea spune că a solicitat o discuţie despre spaţiile necesare Curţii, însă locul întâlnirii a fost propus de premier. Tănăsescu susţine că discuţia a durat mai puţin de jumătate de oră.

Preşedinta Curţii Constituţionale, Simina Tănăsescu, a oferit explicaţii despre întâlnirea de vineri cu Ilie Bolojan, desfăşurată în biroul lui Mircea Abrudean din Palatul Parlamentului. Ea afirmă că discuţia a fost legată de identificarea unor spaţii suplimentare pentru activitatea CCR, în contextul creşterii numărului de angajaţi.

Tănăsescu a explicat că sediul Curţii a fost proiectat iniţial pentru mai puţin de 100 de persoane, în timp ce în prezent aproximativ 140 de angajaţi îşi desfăşoară activitatea în acelaşi spaţiu.

„Sub 60 erau la început. Între timp, am ajuns pe la 140 de persoane în acelaşi spaţiu fizic, ceea ce, iarăşi am mai declarat, nu ne împiedică, dar ne grevează activitatea”, a precizat Tănăsescu, potrivit Cotidianul.

Demersuri pentru spaţii suplimentare

Preşedinta CCR spune că instituţia a făcut în ultimul timp mai multe demersuri pentru identificarea unor spaţii adecvate. Au existat discuţii cu Executivul, conducerile celor două Camere ale Parlamentului şi Consiliul Legislativ.

Unul dintre obiectivele urmărite a fost corpul B3 al Palatului Parlamentului. Potrivit lui Tănăsescu, specialiştii au stabilit că mutarea întregului sediu al Curţii nu este posibilă, însă unele servicii ar putea fi relocate.

„Nu pierdem din vedere nici obiectivul de investiţii din corpul B3, pentru că (...) ar fi posibil să avem nevoie să recurgem, eventual, şi la câteva spaţii de acolo.

Demersurile continue pe care le-am făcut au inclus şi menţionarea unui soi de alertă, aşa cum se pun alertele pe Google,la nivelul Secretariatului General al Guvernului, solicitând să ne informeze atunci când se întâmplă ceva legat de spaţiul din corpul B3 al clădirii Palatului Parlamentului, căci ne menţinem în continuare interesul viu pentru acel spaţiu”, a precizat Simina Tănăsescu.

Tănăsescu: „Propunerea a aparţinut domnului prim-ministru”

Preşedinta CCR spune că a aflat din presă despre hotărârea de Guvern referitoare la corpul de clădire şi a solicitat informaţii despre posibilitatea distribuirii spaţiilor.

„Asta a însemnat un schimb de telefoane şi, în momentul în care am aflat că prim-ministrul urma să fie oricum în clădirea Palatului Parlamentului, am întrebat dacă putem avea o întâlnire pentru a discuta chestiunea legată de spaţii”, a subliniat Simina Tănăsescu.

Întrebată cine a stabilit locul întâlnirii, şefa CCR a precizat:

„Propunerea a aparţinut domnului prim-ministru. Eu am întrebat dacă putem avea o întâlnire scurtă, rapidă, în ideea distribuirii spaţiilor, iar propunerea privind locul a venit de la domnia sa. Nu am alte detalii, nu cunosc”, a punctat Tănăsescu.

Ea a adăugat că discuţia nu a durat „mai mult de jumătate de oră”, întrucât avea programată şi o altă activitate.

Afla mai multe despresimina tanasescuccrilie bolojan
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt
Proiect susținut de  
ULTIMELE ȘTIRI