Secretarul general adjunct al PNL, Silviu Mânăstire, îi cere Elenei Lasconi să clarifice relaţiile pe care le-a avut cu Radu Timofte, fostul şef al SRI. Mănăstire sugerează că Lasconi ar fi lucrat pentru acesta în perioada 2001 - 2002.
Mesajul vine ca replică după ce Lasconi a spus că va solicita CNAS să studieze dosarele liberalilor Silviu Mănăstire şi Rareş Bogdan, cei care erau copii la momentul Revoluţiei. Silviu Mănăstire lansează un contraatac care ar putea dinamita campania liderului USR şi o întreabă pe Elena Lasconi dacă a lucrat pentru fostul şef al SRI, Radu Timofte, în perioada 2001-2002.
Ipocrizie, minciună şi superficialitate. Sunt parte din acuzaţiile aduse de politicianul PNL la adresa Elenei Lasconi, pe pagina sa de Facebook.
"Draga Elena, sunt convins acum, după reacţia ta de la Digi, ca ai ceva probleme de conştiinţă când vine vorba de colaborarea ta cu serviciile de informaţii. Tu aplici metoda Basescu, a cărui copie palidă încerci să devii - securistul care ţipă după alţii ca sunt securişti.
Elena, de multe zile refuzi să răspunzi presei la o întrebare simplă: ai lucrat pentru Radu Timofte, directorul SRI, în perioada 2001-2002? Da sau nu? E simplu.
Un NU ferm poate că ar închide discuţia…
Evident ca toată presa progresistă care îţi face o campanie de imagine deşănţată nu te întreabă aşa ceva, de frică ca, nu cumva dintr-o întâmplare, chiar să apară dovezile clare ale colaborării tale cu Timofte.
Elena, Traian Băsescu - pe care îl cunosc destul de bine din multele emisiuni pe care le-am făcut împreună - nu este cel mai bun model de urmat. Pretinzi ca eşti un fost jurnalist. Greu de crezut, chiar şi un fost jurnalist pune mâna şi verifică dacă "acest liberal Silviu Manastire" poate fi cercetat de CNSAS el având la Revoluţie 8 ANI!
Elena, eu ştiu ca tu eşti tipul de persoană superficială, azi zici una, mâine alta, azi eşti conservatoare şi baţi mătănii pe la...mănăstiri, a doua zi petreci cu curcubeul în suflet, ba votezi pentru familie, ba eşti pentru parteneriatul civil şi deschizi usereul pentru toate tipurile de litere ale identităţii progresiste.
Deci nu mă pot supăra pe încercarea de a te apăra aşa. Dar e prostie pură să insinuezi ca un copil de 8 ani putea fi racolat de Securitate.
Din aruncatul cu vorbe aiurea, din invenţii, din lipsa ta de consistenţă află şi oamenii ce eşti. Un produs prefabricat, poleit superficial pe un ecran de telefon, o imagine gonflată artificial de o singură certitudine: histrionismul tău funciar.
Te iubeşti mult, Elena, sunt convins ca vorbeşti mult cu tine în oglindă, nu uita însă ca oamenii pot vedea dincolo de machiaj, zâmbete largi şi pretinsă grijă faţă de nevoile lor. Tu confunzi viaţa reală cu studioul pro de produs emoţii la comanda sau cu prompterul de lacrimi artificiale obţinute din picături de ochi.
Minciuna, ipocrizia si poleiala se trădează singure, întotdeauna. E doar o chestiune de moment până cad măştile. Tic-tac, Elena…", este mesajul postat pe Facebook de Silviu Mănăstire.
Lasconi, candidat USR la prezidenţiale, a afirmat miercuri seară că atacurile împotriva sa vin pe linia PNL, nu pe linia PSD.
Solicitată să precizeze la ce atacuri se referă, Lasconi a afirmat: ”Faptul că am colaborat cu serviciile şi asta a apărut pe un site unde ştirea a fost livrată de Rareş Bogdan, iar un altul care aparţine domnului Mănăstire şi chiar aş face o hârtie către Serviciile Secrete din România, dacă aceşti domni sunt, sau au fost colaboratori ai serviciilor. Deci ei au nişte minciuni acolo, efectiv o invenţie în care se spunea inclusiv că cu ajutorul Serviciilor eu mi-am achiziţionat un apartament, vorbim despre persoane care au la mână ceas de peste 30.000 de euro. Eu pentru apartamentul pe care l-am cumpărat…şi nu e pe bulevardul care se spunea in ştirea falsă, plătesc rate până în 2037 şi eu ştiu ce înseamnă sa plăteşti rate si ratele mele sunt din ce în ce mai mari, ca ale tuturor românilor care au credite datorită, din cauza politicilor proaste făcute de acest guvern PSD-PNL”.
(Elena Andrei)