Sports Festival pregăteşte pentru România un moment istoric: Ronaldinho Gaúcho, una dintre cele mai mari legende ale fotbalului, va veni la Cluj-Napoca pentru un spectacol sportiv de excepţie. Evenimentul va avea loc în BTarena, sâmbătă, 14 iunie şi va oferi fanilor o experienţă de neuitat, anunţă organizatorii.
Publicul va avea ocazia să îl vadă pe marele jucător brazilian în cadrul unui show fotbalistic, un concept unic, care pune accent pe spectacol şi tehnică, şi care îl va avea în prim-plan pe Ronaldinho. Evenimentul va reuni sportivi invitaţi şi momente spectaculoase.
”Anul viitor, în 14 iunie, voi fi la Sports Festival, în România. O să joc alături de prietenii mei. Sunt sigur că ne vom distra. Ne vedem acolo!”, a spus Ronaldinho.
”Este un vis împlinit aducerea lui Ronaldinho la Sports Festival. Sunt mândru că avem la Cluj-Napoca asemenea legende, la cel mai mare eveniment multi-sportiv din România. Să îl vezi live, în faţa ochilor, pe cel care ne-a vrăjit cu jocul său spectaculos este cu siguranţă o experienţă care nu se compară cu a-l urmări în social media sau la TV. Va fi un show fotbalistic cum nu s-a mai văzut până acum! Se va juca într-un sistem de 5+1, în fiecare echipă, iar numele care vor urma vor fi de asemenea extrem de mari. BTarena este locul în care an de an am organizat evenimente sportive memorabile şi tinde să devină un spaţiu al amintirilor de neuitat pentru fanii sportului. Demonstrativul din 2025 promite să le întreacă pe toate. Cu siguranţă, va fi cel mai mare eveniment sportiv pe care l-am organizat până acum, unul care va inspira şi va rămâne în sufletul fiecărui fan prezent în sală, în 14 iunie”, a declarat Patrick Ciorcilă, co-fondator Sports Festival.
9.000 de locuri la show-ul lui Ronaldinho. Pre-înregistrările încep joi
Organizatorii anunţă că fanii se vor putea pre-înregistra pentru a avea acces la biletele de la meciul organizat în 14 iunie 2025, pe bilete.sportsfestival.com. Numărul biletelor la show-ul lui Ronaldinho este limitat la cele 9.000 de locuri disponibile în BTarena şi se vor pune în vânzare în mai multe etape. Startul pre-înregistrărilor se dă joi, 12.12, ora 14:00, iar cele 3000 de bilete, se vor pune în vânzare marţi, 17 decembrie ora 14:00, la cel mai bun preţ posibil.
Fiecare persoană înscrisă va putea achiziţiona maxim patru bilete.
Cei care sunt pre-înregistraţi, dar nu au reuşit să achiziţioneze bilete în prima etapă, o vor putea face la începutul anului 2025, în cel de-al doilea val, când vor fi anunţate şi alte nume ale unor jucători care vor fi prezenţi la Sports Festival.
Ronaldinho – legenda care a cucerit inimile fanilor
Ronaldinho, supranumit O Bruxo (Vrăjitorul), cunoscut pentru driblingurile sale spectaculoase şi contribuţia sa remarcabilă în fotbalul internaţional, este singurul jucător care are în palmares Cupa Mondială (2002), Copa America (1999), Cupa Confederaţiilor (2005), Copa Libertadores (2005), Champions League (2006 cu FC Barcelona) şi Balonul de Aur (2005), unul dintre cei mai carismatici jucători de fotbal din toate timpurile. Născut în Porto Alegre, Brazilia, Ronaldinho a scris istorie la cluburi de prestigiu precum Paris Saint-Germain, FC Barcelona şi AC Milan. De-a lungul carierei sale strălucitoare, pe lângă trofeele amintite, a cucerit inimile milioanelor de fani prin bucuria sa molipsitoare, afişată pe teren.
Ronaldinho nu doar că a devenit un jucător de fotbal renumit, dar a avut şi abilitatea rară de a fi iubit de milioane de oameni datorită stilului său unic de joc şi energiei sale pozitive. Povestea sa incredibilă - a unui copil care a transformat pasiunea pentru fotbal într-o carieră legendară - continuă să inspire generaţii întregi de iubitori ai sportului.
Sports Festival 2025 – Noi surprize şi provocări pentru iubitorii sportului
Cea de-a şasea ediţie SPORTS FESTIVAL, cel mai mare eveniment multi-sportiv din România dedicat sportului de masă, va avea loc în 12-15 iunie 2025, la Cluj-Napoca. După o ediţie de succes organizată anul acesta, cu titani ai tenisului mondial, organizatorii pregătesc noi surprize şi provocări iubitorilor de sport. Evenimentul se va desfăşura, ca de obicei, în zona platoului Cluj Arena, Aleea Stadionului, Radisson Garden, Parcul Central, părculeţul de copii din proximitatea stadionului şi Parcul Iuliu Haţieganu.
Conceptul festivalului este unul generos: timp de patru zile, sportul coboară în stradă şi provoacă participanţii să regăsească bucuria de a face mişcare. La Sports Festival, competiţia cea mai mare este cu propria persoană. Ediţia din acest an (13-16 iunie) a însemnat un spectacol total al sportului în care publicul a putut atât să practice şi să încerce sporturi noi, să se distreze făcând mişcare, să concureze la competiţii, cât şi să întâlnească legende mondiale ale tenisului. Andre Agassi şi soţia sa, Stefanie Graf, au venit de peste ocean pentru a întâlni publicul din România. Cei doi au jucat, la Cluj-Napoca, în cadrul unui demonstrativ de tenis, în premieră, alături de Simona Halep, Andrei Pavel, Justin Gimelstob şi Horia Tecău, în BTarena şi au oferit o seară magică celor aproape 10.000 de fani prezenţi la eveniment.