Caz înfiorător la Budeşti! Doi elevi minori au întreţinut relaţii sexuale în toaleta şcolii, iar întâmplarea a devenit publică după ce băiatul s-a lădat pe internet. Directorul unităţii de învăţământ este acuzat că a încercat să muşamalizeze situaţia.
Un băiat de clasa a opta şi o fată de clasa a şasea au avut relaţii intime în toaleta şcolii, la Budeşti, în judeţul Călăraşi. Scandalul a izbucnit după ce băiatul s-a lăudat pe internet. Directoarea adjunctă susţine că directorul ştia şi a încercat să muşamalizeze întâmplarea, relatează DIGi 24. Daniela Dan, director adjunct al Şcolii Generale Budeşti, a povestit că a aflat despre grozăvie de la elevi: "Aici este toaleta elevilor, unde s-a întâmplat cazul! La fete! Aici! Vreau să vă spun că nu a durat foarte, foarte mult, ci chiar foarte puţin. Elevii într-adevăr erau la ore. Au cerut la toaletă. În timpul ăla aici era linişte perfectă. Au cerut la toaletă, li s-a dat drumul pentru că este legal. După care au revenit în clasă. Am aflat de la elevi! Elevii au fost primii care au auzit, după care au venit părinţii fetei şi au purtat discuţii cu direcţiunea şi cu colegii mei care sunt diriginţi. Puţin s-a muşamalizat". Întrebată în ce sens s-a încercat acest lucru, Daniela Dan a spus că domnul director a avut această iniţiativă. A spus că dacă ţinem secret, dacă se ţine secret aici, vor fi protejaţi elevii, a spus directoarea.