Seniorii din azilul din sectorul 5, mutaţi la Spitalul Colţea

Seniorii din azilul din sectorul 5, mutaţi la Spitalul Colţea

Bătrânii evacuaţi din azilul din sectorul 5 sunt în continuare internaţi la Spitalul Colţea. Directorul unităţii medicale spun că aceştia au afecţiuni specifice vârstei. Centrul unde erau cazaţi rămâne închis, din cauza condiţiilor precare, potrivit corpului de control al guvernului. Căminul era acreditat, dar nu avea şi licenţă. Patronul spune că nu a avut nicio plângere de la aparţinători şi că până în decembrie anul trecut, azilul a funcţionat cu toate formele legale, iar acum erau în proces de licenţiere cu noua firmă. 

Autorităţile au ajuns la căminul din sectorul 5 după o reclamaţie făcută la primărie de fosta soţie a fiului patronului. Oamenii au fost evaluaţi medical. Cu toţii au afecţiuni specifice vârstei înaintate. O echipă medicală de la spitalul  Obregia a mers la Spitalul Colţea să discute cu fiecare vârstnic în parte.  
Potrivit raportului Agenţiei Naţionale pentru Inspecţie Socială, căminul era acreditat, dar nu avea licenţă.  Patronul spune că până în decembrie au funcţionat pe altă firmă, care avea toate documentele necesare.
Într-o singură zi, pe 15 iulie,  patrulele mixte ale guvernului au verificat în total 178 de centre. Activitatea a fost suspendată sau închisă temporar în cazul a zece dintre ele. 
 

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt

COMPANIA utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile cu cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie.

Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Puteți merge chiar acum și să vă exprimați acordul individual la nivel de cookie: