Plenul Senatului va dezbate şi vota luni moţiunea simplă privind sistemul de pensii, informează site-ul forului legislativ.
Liderul grupului senatorial al AUR, Petrişor Peiu, a depus, săptămâna trecută, în plen, moţiunea simplă intitulată 'Sistemul de pensii - un joc de-a alba-neagra cu vieţile părinţilor şi bunicilor noştri', semnată de 45 de parlamentari - 28 AUR, 10 S.O.S. România şi şapte POT.
Semnatarii moţiunii simple îşi argumentează demersul prin îngheţarea pensiilor de la începutul acestui an şi adâncirea inechităţilor în societate. Ei menţionează, totodată, inechităţile din sistemul de pensii militare.
Potrivit iniţiatorilor moţiunii, un român care munceşte o viaţă ajunge să recupereze doar o treime din contribuţiile sale, iar România continuă să fie pe ultimele locuri din Uniunea Europeană atât la speranţa de viaţă, cât şi la nivelul pensiei medii.
'Un român mediu, care munceşte 42 de ani şi plăteşte la stat 1.344.000 lei contribuţii, la valorile actualizate pentru 2025, ajunge să primească înapoi, dacă are norocul să trăiască speranţa medie, doar 522.000 de lei. Restul... rămâne în contul statului (de fapt, în Fondul naţional unic al asigurărilor sociale) sau al eternului 'nu se poate, nu avem de unde'!', se arată în textul moţiunii, potrivit Agerpres.
Măsurile propuse de iniţiatorii moţiunii simple pentru un sistem de pensii echitabil vizează aplicarea 'corectă' a formulei de indexare - rata inflaţiei + 50% din creşterea câştigului salarial mediu brut, o nouă lege pentru pensiile militare cu respectarea criteriul echităţii şi al echilibrului intern, 'normalizarea' pensiilor speciale prin introducerea unui plafon de maximum 5.000 de lei pentru partea necontributivă a pensiei şi a unui impozit de 95% pentru partea necontributivă, care depăşeşte salariul net al şefului statului.
'România nu poate pretinde respect de la cetăţeni atât timp cât îi tratează pe cei care muncesc şi au muncit o viaţă cu dispreţ birocratic şi cinism politic. Este timpul să ne întoarcem la principii simple: legea trebuie aplicată tuturor, echitatea nu e negociabilă, iar pensionarii nu sunt o povară, ci memoria vie a muncii oneste. Restul sunt artificii contabile şi amânări strategice - şi Romania are nevoie de reforme, nu de trucuri de campanie', subliniază senatorii AUR, S.O.S. România şi POT.
Potrivit AUR, 'chemarea ministrului Muncii, Simona Bucura-Oprescu, în Parlament este un gest de responsabilitate democratică'.