A început săptămâna manifestărilor dedicate Zilei Supravieţuitorilor de Cancer, o iniţiativa a senatoarei PNL, Nicoleta Pauliuc.
Ziua Naţională a Supravieţuitorilor de Cancer îşi propune să aducă împreună instituţiile, organizaţiile şi companiile din România care îşi doresc să ajute bolnavii de cancer, supravieţuitorii şi aparţinătorii şi promovează cauza combaterii cancerului, pentru a oferi mai multă speranţă şi încredere bolnavilor.
În acest an, evenimentele care se vor desfăşura sub umbrela Zilei naţionale a supravieţuitorilor de cancer vor avea loc în perioada 27 mai - 2 iunie a.c., sub tematica *Cancerul este un diagnostic, nu o condamnare – importanţa eforturilor de prevenţie care trebuie făcute pentru a limita cât mai mult prezenţa şi impactul acestei boli teribile*.
În prima zi care deschide seria manifestărilor legate de ZSC (sărbătorită în prima duminică din iunie) a avut loc o dezbatere online cu Mike Morrissey şi Csaba Dégi de la European Cancer Organisation, precum şi autorităţi din domeniul medical şi reprezentanţi ai asociaţiilor de pacienţi.
”Sigur că lucrurile sunt în continuare departe de ceea ce ne-am dori cu toţii din perspectivă practică. Avem încă probleme sistemice şi un deficit important de finanţare pentru Sănătate, dar, când vine vorba de cadrul legal în vigoare, lucrurile au progresat.
Dincolo de cifrele îngrozitoare, legile pe care le-am iniţiat, venite şi după ce şi eu am trecut prin boală, toate manifestările de Ziua Naţională a Supravieţuitorilor sunt în primul rând despre speranţă. Cancerul este o boală grea, cu tratamente dificile şi de durată în multe cazuri – de aceea şi bolnavii au nevoie de un adevărat sistem de sprijin.
Poveştile miilor de supravieţuitori sunt pline de învăţături. Am întâlnit, la ediţiile din anii trecuţi, femei care nu au îndrăznit să le vorbească nici măcar familiilor proprii despre trăirile intense pe care le-au avut în perioada cât s-au luptat cu cancerul, dar care au găsit în acest moment declicul perfect pentru a-şi lua o piatră de pe inimă.
Această sărbătoare a reuşit să îndepărteze din stigmatul care planează asupra persoanelor care au avut cancer şi care au reuşit să se vindece. Înţelegerea faptului că un supravieţuitor de cancer are nevoie, mai mult ca oricând de reintegrarea socială totală, ca orice om care nu a trecut prin boală, este esenţială pentru societatea românească. A fost fundamentul pe care am construit legea prin care se acordă „dreptul la uitare” supravieţuitorilor de cancer. Aceasta creează premisele ca supravieţuitorii de cancer să poată accesa, ca orice om sănătos, servicii financiare în condiţii fireşti, fără să fie supuşi vreunei forme de discriminare.
Sunt convinsă că societatea românească înţelege că trebuie să luptăm acum cu toate armele pe care le avem pentru ca tot mai mulţi bolnavi oncologici să poată intra în rândurile supravieţuitorilor. Făcând tot ceea ce ţine de noi pentru a urni lucrurile în sistemul sanitar – decidenţi politici şi administrativi – vom avea conştiinţa faptului că nu ne-am predat şi că am încercat să-i ajutăm pe semenii noştri foarte greu încercaţi”, a declarat senatoarea PNL Nicoleta Pauliuc, într-o alocuţiune în plenul Senatului dedicată ZSC.
Incidenţa cancerului în România se situează sub media Uniunii Europene, însă mortalitatea prin cancer este cu 7% mai mare decât media U.E.