Semn obscen la premiile Bafta

Semn obscen la premiile Bafta

A avut loc cea de-a 75-a ediţie a Premiilor Academiei Britanice de Film. Pelicula "Dune" a fost marea câştigătoare
a serii, recompensată cu cinci trofee, în timp ce "The Power of The Dog" a primit premiul pentru cel mai bun film. Printre
subiectele discutate în timpul ceremoniei de decernare a premiilor s-a numărat şi invadarea Ucrainei de către Rusia.

Gazda ceremoniei, Rebel Wilson, a făcut un gest…rebel şi obscen deopotrivă…la adresa lui Vladimir Putin. În timp ce
prezenta un moment muzical, actriţa i-a arătat un deget preşedintele rus, în semn de revoltă faţă de atacul rusesc în
Ucraina.

Premiul pentru cel mai bun film al ceremoniei desfăşurate la Royal Albert Hall din Londra a fost câştigat de "The Power of
The Dog". De asemenea, pelicula a fost recompensată şi cu premiul pentru cea mai bună regie.

Cele mai multe trofee au fost obţinute, însă, de filmul Dune. Pelicula a obţinut cinci victorii, iar printre acestea se numără
premiul pentru cea mai bună coloană sonoră, cea mai bună imagine şi cea mai bună scenografie.

Premiul pentru cel mai bun actor în rol principal i-a revenit actorului Will Smith pentru interpretarea din filmul King
Richard, în timp ce titlul de cea mai bună actriţă a fost obţinut de actriţa Joanna Scanlan pentru rolul din pelicula After Love.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt