Seif plin cu bani, furat ca în filme

Seif plin cu bani, furat ca în filme

Suspecţii în cazul furtului unui seif în care se aflau 300.000 de euro au fost prinşi ! Tâlhăria, care a avut loc în urmă cu o
lună într-o locuinţă din sectorul 1 al Capitalei poate fi considerată scenariu de film. Cei 3 bărbaţi au acţionat pe când proprietarul nu era acasă şi se pare că au acţionat la pont. L-ar fi trădat chiar cineva din rândul prietenilor săi.

În urmă cu o lună trei bărbaţi săreau gardul unei locuinţe pentru a fura un seif în care se aflau 300.000 de euro. Doar
trei persoane ştiau că posesorul banilor era plecat de acasă în ziua respectivă. El spune că hoţii au acţionat după un pont
oferit chiar de un apropiat al lui. Uşile erau deschise, iar tâlharii s-au dus ţintit la seiful în cauză, care era bine ascuns,
iar în 6 minute l-au şi desprins din perete, spune păgubitul.

Poliţiştii au mers la locuinţele suspecţilor şi au găsit acolo sume mari de bani

Bărbaţii au fost duşi la audieri şi reţinuţi pentru 24 de ore. Aceştia vor fi duşi la instanţă cu propunere de arestare preventivă.
O parte din suma furată a fost recuperată până acum prin sechestrarea bunurilor inculpaţilor. Ancheta este încă în desfăşurare şi se va pune sechestru şi pe alte bunuri, până când se va ajunge la totalul sumei de trei sute de mii de euro.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt