Şeful Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni şi doi agenţi de Poliţie, reţinuţi de DNA pentru luare de mită şi alte infracţiuni

Şeful Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni şi doi agenţi de Poliţie, reţinuţi de DNA pentru luare de mită şi alte infracţiuni

Şeful Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni, Cristian Mancaş, şi doi agenţi de Poliţie de la acelaşi punct de frontieră au fost reţinuţi, miercuri de DNA, pentru luare de mită şi alte infracţiuni de corupţie. Aceştia ar fi cerut şi primit bani de la transportatori de mărfuri dinspre Republica Moldova spre UE pentru a nu îşi îndeplini atribuţiile de serviciu. Procurorii desfăşoară acte de urmărire penală faţă de alte 24 de persoane, între care agenţi ai poliţiei de frontieră, vameşi.
Potrivit Direcţiei Naţionale Anticorupţie, procurorii DNA - Serviciul teritorial Iaşi au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore a inculpaţilor Cristian Mancaş, subcomisar de poliţie, şef al Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni, judeţul Iaşi, pentru comiterea a 9 infracţiuni de luare de mită, Gabriel-Alexandru Bertea, agent de poliţie în cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni, judeţul Iaşi, pentru luare de mită (şase fapte), dare de mită, complicitate la luare de mită, Iulian-Teofil Baciu, agent de poliţie în cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni, judeţul Iaşi, pentru luare de mită şi dare de mită.
 
”Ăn perioada 07 iulie – 08 noiembrie 2023, inculpaţii Mancaş Cristian, Bertea Gabriel-Alexandru şi Baciu Iulian-Teofil, în calităţile menţionate mai sus, în mod repetat, ar fi pretins şi primit, direct sau prin intermediari, sume de bani (până la 700 euro), necuantificate până în prezent, de la persoane care efectuau activităţi de transport de mărfuri dinspre Republica Moldova în ţări ale Uniunii Europene. În schimbul banilor primiţi cu titlu de mită, cei trei poliţişti de frontieră şi-ar fi încălcat atribuţiile de serviciu în sensul că ar fi favorizat trecerea coletelor respective fără a dispune măsurile legale pentru nerespectarea dispoziţiilor referitoare la transportul peste graniţă a anumitor cantităţi de mărfuri/produse accizabile”, arată DNA, într-un comunicat de presă transmis miercuri seară.
 
În acelaşi context, Mancaş, în calitate de şef al Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni, ar fi pretins şi primit de la o parte dintre subordonaţii săi sume de bani necuantificate până în prezent, pentru a “închide ochii” la “mercurialul” sumelor de bani percepute cu titlu de mită de către poliţiştii din subordinea sa persoanelor care tranzitau punctul de trecere a frontierei.
 
Inculpaţilor li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile.
 
Joi, cei trei inculpaţi urmează să fie prezentaţi Tribunalului Iaşi cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
 
În cauză se mai efectuează acte de urmărire penală şi faţă de alte 24 de persoane (agenţi ai poliţiei de frontieră, vameşi şi persoane fizice).
 
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Direcţiei Generale Anticorupţie şi din partea Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi.
 
DNA a anunţat, miercuri, că se fac şapte percheziţii în judeţul Iaşi, una fiind la o instituţie publică, într-un dosar care vizează fapte de corupţie săvârşite de funcţionari publici în exercitarea atribuţiilor. Instituţia vizată de descinderi este Vama Sculeni.

Afla mai multe despreagentifrontieramitadna
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt