Europa trebuie să renunţe la planul său vizând interzicerea vânzării de autoturisme noi echipate cu motoare pe combustie începând din 2035, pentru a-şi reduce dependenţa de lanţul chinez de aprovizionare cu baterii şi a-şi folosi propriile sale atuuri tehnologice, a declarat marţi directorul general de la constructorul german BMW, Oliver Zipse, informează Reuters, preluată de Agerpres.
Oliver Zipse, care cere de mult timp organismelor de reglementare să permită diferite tehnologii, inclusiv combustibili sintetici şi automobile cu celule de hidrogen, a apreciat că sentimentul în Europa „este unul preponderent pesimist” iar regiunea are nevoie de un nou cadru de reglementare pentru a rămâne competitivă.
„O corectare a obiectivului privind 100% automobile electrice pe baterie în 2035, în cadrul unui pachet complet de reducere a emisiilor de CO2 ar oferi producătorilor europeni o mai mică dependenţă de China pentru baterii”, a spus Zipse la Salonul auto de la Paris, adăugând că „pentru a putea menţine o direcţie de succes, o abordarea neutră din punct de vedere tehnologic este esenţială în interiorul cadrului de reglementare”.
În luna martie 2023, ţările UE au aprobat o directivă care cere ca toate autoturismele noi vândute începând din 2035 să aibă emisii zero de CO2, ceea ce înseamnă practic interzicerea automobilelor cu motoare pe benzină şi motorină, precum şi reducerea cu 55% a emisiilor de CO2 în 2030 comparativ cu nivelul din 2021.
O serie de constructori europeni, inclusiv BMW, VW şi Renault, au cerut ca obiectivele privind emisiile de CO2 să fie relaxate sau amânate, de teamă că vor trebui să plătească amenzi consistente în cazul unor vânzări sub aşteptări de automobile electrice.
Cu toate acestea, Germania, ţara unde îşi are sediul BMW, a respins o revizuire anticipată a obiectivelor, apreciind că este nevoie de claritate pentru industria auto şi de asemenea că este urgent să se răspundă la schimbările climatice.