România ar putea interveni pentru a sprijini Republica Moldova în cazul unui atac militar din partea Rusiei, în baza noii legi a apărării naţionale, care obligă statul român să protejeze cetăţenii români aflaţi în afara graniţelor, a declarat generalul Gheorghiţă Vlad, Şeful Statului Major al Apărării, scrie Mediafax.
Într-un interviu acordat Euronews, Gheorghiţă Vlad a subliniat că „România are instrumentele politice, militare şi diplomatice necesare pentru a sprijini Republica Moldova şi, mai ales, pe cetăţenii români din această ţară în cazul unui conflict”. El a reiterat faptul că România sprijină deja dezvoltarea capacităţii de apărare a Armatei Naţionale din Republica Moldova prin programe comune de instruire şi asistenţă tehnică.
„Armata Română ajută deja Republica Moldova să-şi dezvolte capacitatea defensivă. Avem multiple programe de instruire şi dezvoltare a capabilităţilor. România rămâne un aliat fidel al Republicii Moldova şi va interveni cu tot ce este necesar dacă va fi cazul”, a declarat şeful armatei române.
Potrivit preşedintei Maia Sandu, aproximativ un milion de cetăţeni moldoveni au redobândit cetăţenia română, ceea ce, în contextul legal actual, obligă România să intervină pentru a-i proteja în cazul unui conflict militar.
Generalul Gheorghiţă Vlad a mai afirmat că, deşi nu consideră iminent un atac militar direct al Rusiei asupra Moldovei, ameninţările hibride provenite de la Moscova reprezintă un pericol real.
„Trebuie să eliminăm războiul hibrid dus de Rusia în regiune”, a adăugat el.
Noua lege a apărării, adoptată recent în România, este considerată de autorităţi un pas esenţial pentru întărirea securităţii naţionale şi regionale, în contextul tensiunilor din Estul Europei.