Şeful APIA, liberalul Ionuţ Lupu, a fost demis de către Ministrul Florin Barbu (PSD) din cauza întârzierilor la plată a subvenţiilor către fermieri

Şeful APIA, liberalul Ionuţ Lupu, a fost demis de către Ministrul Florin Barbu (PSD) din cauza întârzierilor la plată a subvenţiilor către fermieri

Directorul general al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), Ionuţ Lupu (PNL), a fost demis de ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin Barbu (PSD), din cauza întârzierilor la plată a subvenţiilor către fermieri şi a blocajului din sistem.

"Am semnat ordinul de demitere al directorului general al APIA, Ionuţ Lupu, în această seară, din cauza întârzierii plăţilor către fermieri şi a blocajului din sistem. Am avut şedinţă în această seară despre plata subvenţiilor şi deblocarea noilor scheme pentru fermieri, dar acesta nici măcar nu a venit în instituţie. Le-am dat termen celor de la APIA ca în două săptămâni să plătim Ajutoarele Naţionale Tranzitorii şi ecoschema PD-04 privind înverzirea", a declarat, pentru Agerpres, ministrul Florin Barbu.

Acesta a precizat că foarte mulţi fermieri i-au cerut să facă schimbări la APIA din cauza blocajului existent în agenţie. Mai mulţi fermieri au cerut chiar revenirea lui Adrian Pintea la şefia APIA, acesta fiind în prezent secretar de stat în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

Conducerea APIA va fi preluată de Cornel Turcescu, cel care a condus agenţia înainte de venirea lui Ionuţ Lupu, însă posturile de conducere ale agenţiilor de plăţi din subordinea MADR vor fi scoase la concurs în cel mai scurt timp, a mai spus Florin Barbu.

Conducerea APIA ar fi blocat recent o cerere de plată de peste 5 milioane de euro în afacerea legată de stuful din Delta Dunării, cerută de firme care erau controlate de fiul liderului PSD Paul Stănescu şi un fost consilier al senatorului social-democrat, potrivit Ştirile Pro TV.

Afla mai multe despreapiaministru
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt

COMPANIA utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile cu cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie.

Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Puteți merge chiar acum și să vă exprimați acordul individual la nivel de cookie: